Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a doi tineri, acuzaţi că au jefuit o locuinţă din oraşul Constanţa. Oamenii spun că, sâmbătă dimineaţă, Raim Memet, de 19 ani, din Medgidia, şi amicul acestuia, Şaban Memiş, de 22 de ani, din localitatea Făurei, au profitat de neglijenţa proprietarului unui apartament situat la parterul unui bloc din zona faleză Nord, au forţat o fereastră lăsată în poziţie oscilobatantă şi s-au strecurat în casă. Cei doi au reuşit să fure mai multe bijuterii, un memory stick şi o cameră foto digitală, prejudiciul fiind estimat la suma totală de 2.000 de lei. Când s-a întors acasă şi a descoperit că a fost jefuită, victima a apelat linia unică 112 şi a cerut ajutorul oamenilor legii. În scurt timp, cei doi indivizi au fost reţinuţi de lucrătorii Secţiei 1 Poliţie, care i-au prezentat apoi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. (R.M.)