Cinci bărbaţi din localitatea constănţeană Cuza Vodă au fost prinşi, noaptea trecută, în jurul orei 03.00, de un echipaj de jandarmi în timp ce cărau, într-o căruţă legată de o Dacie, mai multe dispozitive metalice folosite la susţinerea viţei de vie. Oamenii legii i-au oprit pe indivizi şi i-au legitimat. Ionuţ Penciu, de 24 de ani, Valentin Penciu, de 27 de ani, Ionuţ Rogoveanu, de 21 de ani, Marian Costea, de 29 de ani şi Cristu Manolache, de 23 de ani, au declarat că au luat suporţii metalici de la ferma nr. 3 a SC Fruvimed SA Medgidia, pentru a-i vinde la fier vechi. Din cercetări a reieşit că bărbaţii au furat 238 de dispozitive metalice, a căror valoare nu a fost încă stabilită. Cei cinci s-au ales cu dosare penale şi sunt anchetaţi, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.