Hoţi de oglinzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţi de oglinzi

Eveniment 14 Aprilie 2011 / 00:00 2141 accesări

Lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Constanţa cercetează în stare de libertate trei tineri care au fost prinşi la scurt timp de la comiterea unor furturi. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de marţi spre miercuri, un echipaj al Secţiei 5 a oprit în trafic pe bulevardul 1 Mai, din Constanţa, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pentru un control de rutină. În urma unei percheziţii oamenii legii au descoperit în maşină trei oglinzi retrovizoare exterioare şi un monitor. Oamenii legii l-au identificat pe şoferul autoturismului ca fiind Ilie Tufă, de 23 de ani, iar pe pasageri, Iulian Saharovschi, de 18 ani, şi Liviu Mocanu, de 22 de ani, toţi trei din localitatea constănţeană Lazu. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că oglinzile fuseseră furate de la trei autoturisme parcate în zonă. Pe numele lui Ilie Tufă, Iulian Saharovschi şi Liviu Mocanu s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Constanţa au deschis o anchetă în acest caz pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei.

Taguri articol


12