Patru bărbaţi au fost prinşi de un echipaj de jandarmi, vineri dimineaţă, în jurul orei 05.00, în timp ce încărcau, într-o dubiţă marca Ford Tranzit înmatriculată cu numere de Bulgaria, mai mulţi spalieri metalici. Militarii spun că i-au văzut pe hoţi pe un drum neamenajat, la aproximativ 50 metri de DN22 C, în apropierea ecluzei Cernavodă, i-au înconjurat şi i-au luat prin surprindere. Întrebaţi de unde au spalierii, indivizii au susţinut că i-au găsit pe câmp, în apropierea unei ferme aparţinând SC Fruvimed SA Medgidia. Jandarmii au bănuit că declaraţiile lor sunt „cusute cu aţă albă” şi au decis să verifice interiorul autoutilitarei. Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit în maşină 650 de spalieri din tablă, fiecare având lungimea de 260 centimetri. În urma cercetărilor efectuate de jandarmi s-a stabilit că cei patru bărbaţi au furat spalierii din incinta fermei viticole. După ce au fost legitimaţi, suspecţii s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat şi distrugere. Marian Mitu, de 32 ani, Marius Mirciu, de 21 ani, Daniel Banu, de 26 ani şi Vasile V., de 16 ani, toţi din Mircea Vodă, sunt cercetaţi în libertate, ancheta urmând să fie preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.