Perioada Sărbătorilor este îndelung aşteptată de toată lumea, dar în special de colindători şi de hoţi sau, de ce nu, de hoţi deghizaţi în colindători. Ingeniozitatea infractorilor le dă mari bătăi de cap poliţiştilor. De miercuri, oamenii legii încearcă să dea de urma unor „colindători” care au spart cinci locuinţe. Potrivit anchetatorilor, miercuri seară, în interval de aproximativ o oră, s-au primit cinci reclamaţii de furturi din locuinţă, patru dintre ele fiind situate pe strada Simion Bărnuţiu şi una pe strada Aron Pumnul, din cartierul Anadalchioi, din Constanţa. Dacă unii dintre păgubiţi au lipsit câte două zile de acasă, alţii au fost plecaţi numai o oră. Tupeul hoţilor depăşeşte însă orice limită, pentru că una dintre spargeri a avut loc chiar cu proprietarii în casă. Din cele cinci locuinţe, hoţii au furat bijuterii, bani, ceasuri şi electronice, bunuri uşor de transportat şi valorificat. Deghizarea în colindător, spun poliţiştii, este cea mai simplă metodă de a afla dacă următoarea victimă de pe lista lor este acasă sau nu. ”Am demarat o anchetă în acest caz şi se fac cercetări pentru identificarea infractorilor. Nu este exclus ca suspecţii să fie colindători. Probabil au intrat în curţile oamenilor sau au strigat la poartă, iar în momentul în care au văzut că nu le răspunde nimeni, au acţionat”, a declarat şeful interimar al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cms. şef Adrian Rapotan.
TUPEU Unul dintre păgubiţi a rămas fără bijuteriile din aur, bunuri de valoare şi 2.000 de euro. ”Nu au putut să deschidă geamul şi l-au spart cu o dală, iar în interior au făcut dezastru. Au răscolit toată casa”, a declarat păgubitul. La altă locuinţă, hoţii au fost nevoiţi să ”anihileze” câinele de pază, din curte. ”Am un ciobănesc carpatin, iar hoţii au încercat să-l lovească cu o piatră. Nu ştiu cum au reuşit să treacă de el, cel mai probabil cu un aparat cu ultrasunete. Mi-au spart un geam şi aşa au intrat în casă. Mi-au furat 20 de grame de bijuterii, însă mi-au întors casa pe dos. Bine că nu mi-au găsit banii!”, a declarat un alt păgubit. Fără pic de teamă că ar putea fi prinşi, hoţii au intrat în altă casă. Cu toate că în locuinţă era gălăgie, ei nu au fost câtuşi de puţin intimidaţi. Au deschis uşa, au intrat în prima cameră şi au furat tot ce au găsit, după care au plecat, fără ca proprietarii să sesizeze măcar prezenţa ”musafirilor” nepoftiţi. ”Mama a venit acasă şi a observat că o geantă care se afla la cuier era afară, sub un burlan. În momentul acela s-a dus în dormitor şi a văzut că îi lipseşte portofelul. Atunci ne-am dat seama că am fost călcaţi de hoţi”, a declarat fiica păgubiţilor, care se afla în casă cu mai mulţi prieteni. „Colindătorii” s-au îndreptat spre următoarea casă, de unde au furat mai multe bunuri de valoare. În căutarea comorilor, hoţii s-au urcat pe o canapea şi au lăsat urme de încălţăminte, probe ce i-au făcut pe poliţişti să constate că au fost doi intruşi. Din locuinţele jefuite, criminaliştii au ridicat mai multe probe care i-ar putea ajuta în prinderea spărgătorilor. Vecinii păgubiţilor au declarat că au văzut prin zonă colindători, însă nu au dat importanţă. Mai mult, aceştia au adăugat că pe stradă s-a tot plimbat un autoturism marca BMW cu numere de Bulgaria, care părea suspect.