Hoţi din buzunare prinşi în flagrant

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţi din buzunare prinşi în flagrant

Eveniment 28 Martie 2011 / 00:00 3159 accesări

Doi hoţi din buzunare au fost prinşi la scurt timp după ce i-au furat portofelul unei tinere. Oamenii legii spun că furtul a avut loc în autobuzul 43, între staţia Colegiul Pedagogic şi Piaţa Unirii, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, hoţii din buzunare sau „şuţii” acţionează în grup şi, în acest caz, în autobuz au urcat trei persoane, două dintre ele au stat drept paravan, iar cea de-a treia a „operat”. Unul dintre hoţi a reuşit să scape, iar ceilalţi doi au fost prinşi de ag. şef principal Cătălin Ologu, care se afla în timpul liber. „Mă aflam ieri în centrul oraşului, iar la staţia din Piaţa Unirii, autobuzul care a oprit era foarte plin. Am văzut coborând trei indivizi pe care îi ştiam că sunt hoţi din buzunare şi m-am gândit că au acţionat şi în acest autobuz. Apoi un călător striga că i-au furat portofelul unei fete şi am fugit imediat după ei. I-am somat să se oprească, însă nu s-au oprit şi au aruncat portofelul furat în boscheţi. Nu am reuşit să îi imobilizez decât pe doi dintre ei”, a declarat ag. şef principal Cătălin Ologu, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Constanţa. Ag. şef principal Cătălin Ologu a cerut întăriri, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj de poliţie, care i-a escortat pe hoţi la sediul Poliţiei Municipiu. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitei. Cei doi hoţi prinşi au fost identificaţi ca fiind Aedin Vuap, de 52 de ani, şi Robert Gutuie, de 25 de ani, ambii din Constanţa. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Cei de-al treilea hoţ care a reuşit să scape şi în prezent este căutat de poliţişti este un vechi client al oamenilor legii, şi anume Emil Firică, de 50 de ani, din Constanţa. Poliţiştii spun că cei trei au antecedente penale pentru furturi din buzunare.



12