Hoţi după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţi după gratii

Eveniment 26 Martie 2011 / 00:00 761 accesări

Doi tineri din localitatea constănţeană Techirghiol au fost condamnaţi, vineri, de Judecătoria Constanţa, la pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Ştefan Mihai Manolache şi Nicolae Ţeculescu îşi vor petrece următorii ani din viaţă în penitenciar. Potrivit sentinţei, Manolache va sta după gratii doi ani, iar Ţeculescu, cinci ani. Decizia nu este definitivă. Conform actului de inculpare, în perioada noiembrie – decembrie 2010, cei doi au spart 12 locuinţe din Biruinţa, Topraisar şi Techirghiol, valoarea prejudiciului fiind de 7.000 de lei. Oamenii legii spun că Manolache şi Ţeculescu, ajutaţi de alţi trei complici, alegeau, în general, locuinţele bătrânilor, de unde plecau cu bunurile furate abia după ce îşi potoleau foamea cu mâncarea din frigiderele acestora. Şirul spargerilor s-a încheiat în noaptea de 3 spre 4 ianuarie 2011, atunci când Ţeculescu şi Manolache au fost prinşi în timp ce cărau un sac de rafie şi două sacoşe încărcate cu mai multe bunuri de uz casnic furate din trei gospodării din oraşul Techirghiol. La finalul anchetei, procurorii au adunat probe numai împotriva lui Manolache şi Ţeculescu, pe care l-au trimis în judecată în stare de arest preventiv.



12