Trei tineri din localitatea constănţeană Ivrinezu Mic, arestaţi pe 25 iunie pentru că au vandalizat parcul eolian din comuna Peştera, au fost puşi în libertate, ieri, de Tribunalul Constanţa. Magistraţii au admis recursul lor formulat împotriva menţinerii arestării preventive decisă de Judecătoria Medgidia şi le-au dat interdicţia de a părăsi localitatea. Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Andronache, de 21 de ani, Nicuşor Bârzan, de 19 ani, şi Alexandru Pavelescu, de 21 de ani, sunt acuzaţi că au furat 2,5 km de cablu din parcul eolian de la Peştera, cauzând o pagubă de 100.000 de euro. Furtul a fost anunţat la poliţie de agenţii care asigură paza parcului de eoliene. Ei au observat o Dacie părăsind în viteză parcul şi, după o oră, poliţiştii au reuşit blocarea în trafic a maşinii la bordul căreia se aflau cei trei, împreună cu Ion Pavelescu, fratele lui Alexandru Pavelescu, care este cercetat în libertate. Iniţial, suspecţii au declarat că au găsit cablul abandonat, ulterior răzgândindu-se şi recunoscând că l-au furat. Ei au spus că au plănuit furtul în timp ce se aflau la o bere, în barul din localitate, şi intenţionau să vândă cablul la un centru de colectare a fierului vechi din Medgidia. În timp ce se pregăteau să plece, hoţii au văzut paznicii parcului venind spre ei, moment în care şoferul a demarat în trombă, iar ceilalţi au luat-o la fugă pe câmp. Ulterior s-au întâlnit în Ivrinezu Mic şi au plecat spre Medgidia, dar au fost prinşi de poliţişti. Cercetările au stabilit că pontul a fost dat de unul dintre ei, care a lucrat la eoliene, iar în luna mai a fost dat afară. Cu toate că sârma furată valora 20.000 de euro, paguba a fost mai mare pentru că, tăind cablul care făcea legătura între eoliene, cei patru au provocat distrugeri în valoare de 100.000 euro. Toţi sunt acuzaţi de furt calificat.