• FOCURI DE ARMĂ • Doi tineri au ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, după ce au fost împuşcaţi de oamenii legii care i-au prins la furat. Potrivit poliţiştilor de la Postul Transporturi Feroviare (TF) Palas, în jurul orei 21.35, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunţa că prietenul său a fost împuşcat în cartierul constănţean Medeea. La locul incidentului, poliţiştii l-au găsit pe Bogdan Florentin Vodă, de 21 ani, din Constanţa, cu piciorul plin de sânge. La scurt timp a ajuns în zonă şi un echipaj SMURD, care l-a transportat pe rănit la spital. Medicii l-au operat de urgenţă şi l-au internat cu diagnosticul plagă fosă poplitee (în spatele genunchiului) stângă cu retenţie de corp dur. Cercetările efectuate au stabilit că tânărul a fost împuşcat de agenţii de pază de la SC Save&Security SRL Constanţa, care însoţeau un tren de marfă ce avea în compunere vagoane cisternă cu combustibil. Agenţii spun că Vodă, împreună cu alte persoane, rupeau sigiliile vagoanelor pentru a fura motorină în momentul în care au fost surprinşi de ei. Pentru a-i determina să se oprească, angajaţii SC Save&Security SRL Constanţa au fost nevoiţi să tragă cinci focuri de armă, o bilă de cauciuc lovindu-l pe Bogdan Florentin Vodă în piciorul stâng. Varianta celui împuşcat este cu totul alta şi este susţinută de prietenii care îl însoţeau. Tânărul le-a spus poliţiştilor că nu are nicio legătură cu furtul şi că traversa calea ferată în clipa în care s-a tras asupra lui. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
• RĂNIT UŞOR • Câteva ore mai târziu, la 02.45, lucrătorii Biroului pentru Investigarea Criminalităţii din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi (SRPT) Constanţa au prins în flagrant opt persoane care demontau material mărunt de cale ferată de pe linia industrială combustibil Tempo Invest, din apropierea staţiei CF Murfatlar. Oamenii legii i-au somat verbal, însă hoţii au fugit în toate direcţiile. Poliţiştii au executat două focuri de avertisment în plan vertical şi patru în direcţia grupului de hoţi, atât cu pistolul din dotare, cât şi cu arma de vânătoare. Două persoane din cele opt au fost prinse şi imobilizate, unul dintre bărbaţi fiind rănit uşor în fesă. Costel Dobrişan, de 41 ani, din localitatea tulceană Isaccea, fără forme legale în Murfatlar, şi Gheorghe Cobei, de 22 ani, din Murfatlar, au recunoscut că furau componente de cale ferată, dar nu au vrut să îi dea în vileag şi pe ceilalţi complici. Costel Dobrişan a fost transportat la spital, însă medicii au stabilit că rana suferită nu era gravă, astfel că i-au recomandat tratament ambulatoriu. Ambii bărbaţi sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat.