Hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Petru şi Pavel”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Petru şi Pavel”

Justiție 29 Iunie 2011 / 00:00 467 accesări

Astăzi, cu prilejul prăznuirii hramului Catedralei Arhiepiscopale “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Înaltpresfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.00. Cu această ocazie este adusă icoana Sfântului Serafim de Sarov, care conţine părticele din sfintele sale moaşte şi va fi dăruită viitoarei mănăstiri “Sfântul Serafim de Sarov”, de către preotul slujitor al bisericii Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău, Victor Cerescu. Vineri, 1 iulie, la ora 7.00, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi locul mănăstirii “Buna Vestire” şi “Sfinţii tămăduitori Cosma şi Damian”, aflată la doi kilometri de Mircea Vodă. Viitoarea biserică mare a mănăstirii va purta hramul “Buna Vestire”. Mai târziu, Ierarhul Tomisului va răspunde invitaţiei Înaltpresfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, participând la slujba de Priveghere la mănăstirea Putna, din Judeţul Suceava. Sâmbătă, 2 iulie, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Înaltpresfinţitul Teodosie va face parte din soborul de ierarhi care va săvârşi Sfânta Litughie, la mănăstirea Putna.



12