HSV Hamburg a câştigat duminică seară, pentru prima oară în istoria clubului, Liga Campionilor la handbal masculin, după o finală memorabilă cu FC Barcelona. Plecată cu şansa a treia în Final-Four, după campioana en titre THW Kiel şi FC Barcelona (echipa spaniolă deţine recordul în această competiţie, cu şapte trofee cucerite), HSV Hamburg a reuşit să îşi adjudece mult râvnitul trofeu în faţa celor 19.250 de spectatori care au fost prezenţi la marea finală disputată în “Lanxess Arena” din Koln. Sâmbătă, în semifinale, echipa lui Martin Schwalb câştigase derby-ul german cu THW Kiel, după un sec 39-33 (19-16), partidă în care a strălucit centrul croat Domagoj Duvnjak, cu 11 reuşite. De partea cealaltă, FC Barcelona ajunsese în ultimul act după un meci controlat din primul minut în faţa polonezilor de la KS Vive Targi Kielce, scor 28-23 (13-10). Marea finală a oferit un adevărat spectacol, din care nu a lipsit nici dramatismul. Barcelona lui Xavi Pascual a început în forţă, uneori dincolo de limita regulamentului, dar şi mai eficient pe tabela de marcaj, iar după primele 30 de minute conducea cu 11-9. Diferenţa a crescut la 13-10, dar Hamburg a revenit şi cu cinci minute înainte de final conducea cu 24-20. A fost rândul catalanilor să revină şi să fie aproape de victorie, însă Bitter s-a opus la ultima aruncare a lui Rutenka. A fost 25-25 după timpul regulamentar de joc şi meciul a intrat în prelungiri. Hamburg a avut un avantaj de două goluri, 28-26, după prima repriză de prelungiri, iar în final s-a impus cu 30-29.
„Felicitări celor de la Hamburg pentru victorie şi celor de la EHF pentru această organizare extraordinară. Sper ca într-o zi Barcelona să aibă şansa de a organiza acest eveniment”, a spus la final antrenorul Xavi Pascual. „Barcelona este o mare echipă şi are jucători cu adevărat foarte buni. Este greu să pierzi trofeul în prelungiri, dar sunt sigur că vor avea şi alte ocazii de a câştiga o astfel de finală”, a spus şi antrenorul noii campioane, Martin Schwalb. Finala mică a fost câştigată de Kielce, 31-30 cu THW Kiel. Golgeterul competiţiei a fost extrema dreaptă Hans Lindberg (HSV Hamburg), care a înscris 101 goluri.
Premiile totale ale ediţiei 2012-2013 din Liga Campionilor la handbal masculin s-au ridicat la suma de 3,03 milioane de euro, din care 950.000 de euro au fost împărţiţi doar participantelor la Turneul Final Four de la Koln. Fiecare dintre cele 24 de echipe participante în faza grupelor, printre care s-a numărat şi campioana României, HCM Constanţa, a primit câte 40.000 de euro, sumele crescând progresiv în cazul formaţiilor calificate în fazele eliminatorii.