Hugh Jackman are probleme de sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hugh Jackman are probleme de sănătate

Sănătate 09 Mai 2014 / 17:42 998 accesări

Actorul Hugh Jackman, care în noiembrie a fost supus unei proceduri de extirpare a unui carcinom bazocelular la nivelul nasului, a repetat această intervenţie chirurgicală, după ce a descoperit o altă inflamaţie în această zonă, iar operaţia a fost un succes. "Alt carcinom bazocelular. Acum l-am scos. Îi mulţumesc doctorului Albom şi doctorului Arian. Vă rog, folosiţi cremă cu protecţie solară!", a scris Hugh Jackman pe contul său de Instagram. În noiembrie 2013, soţia actorului, actriţa şi producătoarea de film Deborra-Lee Furness, l-a încurajat pe actor să meargă la dermatolog şi să efectueze un control pentru diagnosticarea "semnului" pe care îl avea pe nas. Născut la Sydney, Hugh Jackman a debutat ca actor într-un serial de televiziune australian, în 1994. În 2008, Hugh Jackman a fost desemnat de revista People cel mai sexy bărbat în viaţă, iar, în 2009, a prezentat gala premiilor Oscar. Pentru interpretarea din "Mizerabilii" (2012), Jackman a fost nominalizat la premiile Oscar şi BAFTA şi recompensat cu un Glob de Aur pentru cel mai bun rol principal masculin. Recent, Hugh Jackman a jucat alături de Jake Gyllenhaal în drama "Prizonieri/ Prisoners" (2013), care spune povestea unui tată aflat în căutarea fiicei sale răpite şi a prietenei acesteia şi care încearcă să îşi facă singur dreptate după ce poliţia nu reuşeşte să le găsească pe cele două fetiţe.



12