Hugo Chavez ameninţă Londra în cazul Assange

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hugo Chavez ameninţă Londra în cazul Assange

Externe 22 August 2012 / 00:00 441 accesări

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a ameninţat, luni, Marea Britanie cu ”reacţii radicale”, în cazul în care autorităţile britanice vor pătrunde cu forţa în incinta ambasadei ecuadoriene din Londra, pentru a-l aresta pe Julian Assange. ”Sugerăm Guvernului britanic să se gândească bine înainte, pentru că s-a terminat epoca în care vechile imperii, precum şi cele noi, puteau face ce doreau. Ecuadorul nu este singur”, a menţionat preşedintele. Chavez, aliat apropiat al preşedintelui ecuadorian, Rafael Correa, nu a detaliat tipul acţiunii la care Guvernul său va recurge, dar a menţionat că este în pregătire. Miniştrii de Externe din cadrul Alianţei Bolivariene pentru America (ALBA) s-au reunit la două zile după ce Ecuadorul i-a acordat azil diplomatic lui Julian Assange, care s-a refugiat în ambasada Ecuadorului din Londra, la 19 iunie, pentru a evita extrădarea sa către Suedia, unde trebuie să răspundă în faţa justiţiei pentru viol şi agresiune sexuală. ALBA a lansat un apel către Quito şi Londra să înceapă o negociere directă pentru a-şi putea rezolva litigiul.

Ecuadorul este gata să negocieze cu Marea Britanie şi Suedia, a declarat preşedintele ecuadorian. Potrivit acestuia, ”poziţia intransigentă a Londrei şi Stockholmului este cea care a declanşat criza”, explicând că cele două ţări nu au dat niciodată asigurări că Julian Assange nu va fi extrădat în SUA, unde riscă o pedeapsă grea cu închisoarea, pentru divulgarea a sute de mii de telegrame americane confidenţiale. Ieri, un oficial din Ministerul Justiţiei de la Stockholm a declarat că ”Suedia nu îl va extrăda pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, către SUA, dacă justiţia americană l-ar putea condamna la moarte, pentru dezvăluirea de secrete de stat. Autorităţile britanice au decis să-l extrădeze pe Assange către Suedia, dar acesta se teme că ar putea fi predat ulterior autorităţilor americane, pentru a fi judecat.

Susţinătorii fondatorului WikiLeaks au atacat mai multe site-uri guvernamentale din Marea Britanie, între care cel al Ministerului Justiţiei, cel al Guvernului, al Ministerului de Interne şi al Departamentului pentru Muncă şi Pensii, relatează Sky News. Atacurile au fost anunţate pe Twitter cu expresia Tango Down. Majoritatea site-urilor s-au dovedit rezistente la atacuri şi păreau să funcţioneze normal, ieri, deşi Ministerul Justiţiei a recunoscut că a fost afectat de atac.



12