Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a anunţat, marţi, îngheţarea relaţiilor cu Columbia şi a cerut rechemarea ambasadorului la Bogota, după publicarea unei serii de declaraţii privind legăturile dintre autorităţile de la Caracas şi mişcarea de gherilă columbiană FARC. Autorităţile de la Bogota au anunţat, luni, descoperirea unor arme de producţie suedeză, cumpărate de membrii grupării de gherilă FARC din Venezuela, iar Suedia a cerut explicaţii Guvernului de la Caracas. Presa columbiană a relatat că armamentul a fost descoperit în iulie 2008, iar originea armelor a fost stabilită în baza numerelor de serie.
Relaţiile dintre Columbia şi Venezuela sînt tensionate de aproape un an şi jumătate, în urma unei crize diplomatice care părea încheiată. La 1 martie 2008, armata columbiană a atacat o tabără FARC aflată pe teritoriul Ecuadorului, acţiune care a determinat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Columbia şi Ecuador, urmată de o măsură similară din partea Venezuelei. Ulterior, liderii celor două ţări au participat, în iulie 2008, la un summit, urmat de alte două întîlniri. Columbia a anunţat, la 15 iulie, un acord de principiu cu SUA, care permite armatei americane să utilizeze, în operaţiuni antidrog, cel puţin trei baze situate pe teritoriul columbian. Anunţul a tensionat din nou relaţiile dintre Columbia şi Venezuela, Chavez acuzînd SUA că încearcă să invadeze ţara sa şi anunţînd că va revizui relaţiile cu Columbia.