Preşedintele venezuelan, spitalizat de luni la Caracas, gestionează în continuare afacerile statului, a declarat vineri seară vicepreşedintele său Nicolas Maduro, dezminţind astfel zvonurile apărute pe Twitter referitoare la un vid politic şi militar. Hugo Chavez s-a întâlnit vineri cu colaboratorii săi şi a examinat împreună cu aceştia dosarele Guvernului, a precizat numărul 2 din cadrul regimului pentru postul public de televiziune VTV. „Preşedintele, care a fost supus unei traheotomii şi respiră cu ajutorul unui tub ce îl împiedică să vorbească, a comunicat prin notiţe scrise şi a dat directive guvernamentale”, a adăugat Nicolas Maduro la capătul unei întrevederi de cinci ore şi jumătate cu şeful statului venezuelan. „Chavez şi-a exprimat bucuria imensă faţă de faptul că a revenit la Caracas, după mai mult de două luni de spitalizare la Havana pentru cancer”, a mai spus vicepreşedintele, intervievat în compania mai multor miniştri în holul spitalului militar în care a fost internat Hugo Chavez.
Joi seară, Guvernul de la Caracas a transmis în premieră un mesaj îngrijorător referitor la o evoluţie nefavorabilă a stării de sănătate a preşedintele venezuelan, în vârstă de 58 de ani, după cea de-a patra operaţie de cancer la care a fost supus la 11 decembrie. Publicarea acestui buletin medical foarte pesimist despre starea sănătăţii preşedintelui a venit, potrivit analiştilor, în sprijinului unui plan guvernamental ce ar viza efectuarea unei tranziţii progresive în favoarea succesorului său desemnat Nicolas Maduro.