Hugo Chavez, îmbălsămat ca Lenin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Adio, comandante!

Hugo Chavez, îmbălsămat ca Lenin

Externe 09 Martie 2013 / 00:00 582 accesări

Sute de mii de venezueleni şi peste 30 de şefi de stat şi de guvern au asistat, vineri, la funeraliile naţionale ale defunctului preşedinte Hugo Chavez, care a fost îmbălsămat ca Lenin. Funeraliile au avut loc începând cu ora 11.00, la Academia Militară din Caracas, unde sute de mii de persoane au venit să se încline, de miercuri, într-un şir necontenit, în faţa trupului neînsufleţit al lui Hugo Chavez, decedat marţi, din cauza cancerului. Majoritatea liderilor latino-americani au fost prezenţi, la fel ca şi unii aliaţi controversaţi ai fostului preşedinte antiimperialist, iranianul Mahmoud Ahmadinejad, cubanezul Raul Castro şi belarusul Aleksandr Lukaşenko. SUA, ţinta predilectă a diatribelor vehemente ale lui Hugo Chavez şi europenii nu au trimis decât delegaţii de rang secund. Încă de vineri seară, fostul vicepreşedinte Nicolas Maduro, desemnat de Chavez ca succesorul său, a depus jurământul ca preşedinte interimar. El va convoca alegeri în timpul dorit, în 30 de zile, în acord cu Constituţia, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale, Diosdado Cabello. Maduro a creat senzaţie, joi, când a anunţat că liderul sud-american va fi îmbălsămat ca marii revoluţionari ai secolului XX, Lenin, Ho Chi Minh sau Mao Tse Tung şi că ”trupul său neînsufleţit va fi vizibil încă cel puţin şapte zile”. Autorităţile venezuelene au livrat totuşi informaţii contradictorii cu privire la momentul în care cadavrul lui Chavez va fi transferat la ”cazarma Muntelui”, la vest de Caracas, unde este în construcţie un muzeu al revoluţiei bolivariene. Maduro a declarat iniţial că acest transfer va avea loc vineri, după funeraliile de stat dar ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei şi ginerele lui Chavez, Jorge Arreaza, a anunţat ulterior că trupul neînsufleţit al fostului preşedinte va rămâne expus timp de cel puţin şapte zile la Academia Militară.

Anunţul morţii liderului stângii latino-americane a provocat o adevărată undă de şoc în Venezuela şi a deschis o perioadă de incertitudine. Opoziţia rămâne în umbră, pentru moment. Dar nu toţi cetăţenii îl idolatrizează pe Chavez. ”Singurul lucru pe care l-a făcut Chavez a fost să răspândească ură şi diviziune. Ei vor să facă din el un martir. Acest lucru mă face să râd”, afirmă Jose Mendez, un programator în vârstă de 28 de ani. În 14 ani de putere, Hugo Chavez a reînviat flacăra stângii latino-americane antiimperialiste pe continentul latino-american. În Venezuela, el şi-a construit popularitatea în rândul păturilor defavorizate, cu programe sociale finanţate prin resursele de petrol şi graţie charismei sale exuberante. El a generat, de asemenea, clivaje puternice în societatea venezueleană, fără a reuşi să limiteze sărăcia şi violenţa urbană în creştere.



12