Hugo Chavez nu a scăpat de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hugo Chavez nu a scăpat de cancer

Externe 10 Decembrie 2012 / 00:00 424 accesări

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a anunţat, sâmbătă seara, o nouă recidivă a cancerului de care suferă, necesitând o nouă intervenţie chirurgicală la Havana, unde urma să plece ieri. Chavez, în vârstă de 58 de ani, aflat la putere începând din 1999, l-a desemnat pe vicepreşedintele Nicolas Maduro ca posibil succesor, solicitând venezuelenilor să voteze pentru acesta, în cazul în care va fi declarat inapt pentru exercitarea funcţiei. După ce a fost reales la 7 octombrie, şeful statului s-a retras temporar din viaţa publică, din cauza problemelor de sănătate care au început cu un diagnostic de cancer, la jumătatea lui 2011, în urma căruia s-a declarat vindecat în două rânduri. Hugo Chavez a plecat pe neaşteptate la Havana, în noaptea de 27 noiembrie, pentru a fi supus unor şedinţe de oxigenare hiperbară, al căror motiv nu a fost dezvăluit în mod oficial. Preşedintele venezuelean, care s-a declarat vindecat de cancer în două rânduri, în ultimele luni, a revenit vineri la Caracas. El nu a oferit detalii despre tratamentul medical la care a fost supus la Havana, unde a urmat totalitatea tratamentelor medicale şi operaţiile la care a fost supus începând din iunie 2011. Zvonuri s-au multiplicat recent cu privire la starea sa reală de sănătate, păstrată secretă de autorităţi. Această incertitudine a fost alimentată de absenţa, vineri, la primul summit al şefilor de stat MERCOSUR de la aderarea ţării sale la piaţa comună sud-americană şi până în prezent.



12