Huiduieli... regale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Huiduieli... regale

Externe 01 Iunie 2013 / 00:00 451 accesări

Prinţul Felipe al Spaniei, moştenitorul tronului şi soţia sa Letizia au fost primiţi cu huiduieli şi fluierături, joi, la Opera din Barcelona, unde au asistat la piesa ”Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti. Cuplul princiar a sosit la bordul unei maşini oficiale, în faţa celebrului Gran Teatre del Liceu din capitala Cataloniei, unde se adunase mulţimea. Unii dintre ei au fluierat în semn de dezaprobare, alţii, în schimb, i-au aplaudat pe cei doi. Cu zâmbete politicoase, Felipe şi Letizia au fost nevoiţi să înfrunte huiduieli mai serioase când au apărut în loja lor, alături de autorităţi locale invitate de conducerea instituţiei.

Familia regală spaniolă se confruntă cu o criză de popularitate după inculparea ginerelui regelui Juan Carlos, Inaki Urdangarin, într-o afacere de corupţie care s-ar putea răsfrânge şi asupra soţiei sale, infanta Cristina. În plus, opinia publică îi reproşează regelui o călătorie costisitoare întreprinsă anul trecut în Botswana, unde a mers la vânătoare de elefanţi, în timp ce ţara era sufocată de recesiune şi politici de austeritate. Scandalul l-a obligat pe Juan Carlos să îşi prezinte scuze în public, un gest inedit în istoria Spaniei. Casa regală spaniolă a încercat ulterior să amelioreze imaginea monarhiei cu o ofensivă de comunicare, în special dând publicităţii, pentru prima dată, informaţii privind situaţia sa financiară, într-un efort de asigurare a transparenţei.

Taguri articol


12