Liderul UDMR Hunor Kelemen a declarat, sâmbătă, că, de principiu, Uniunea este de acord cu organizarea de alegeri parlamentare anticipate: „Imediat după căderea Guvernului Ungureanu, noi am susţinut necesitatea organizarea de alegeri anticipate cât mai repede, acest lucru impunându-se pentru a avea un guvern rezultat în urma unui proces electoral, nu în urma unor trădări peste trădări. (...) Însă credem că orice modificare a datei alegerilor parlamentare se poate face numai parcurgând toate etapele şi procedurile constituţionale. Nu putem accepta o soluţie prin care clasa politică face o înţelegere să încălcăm Constituţia cu toţii, cu bună ştiinţă”. Liderul UDMR a spus că Uniunea nu va accepta altă soluţie decât cea constituţională şi va respinge prin vot o altă soluţie nedemocratică: \'\'Nu putem accepta să încălcăm cu bună ştiinţă Constituţia, doar pentru a avea anticipate cu o lună sau o lună şi jumătate mai devreme”. (A.M.)