Un bărbat din Ovidiu a fost prezentat magistraţilor constănţeni, vineri după-amiază, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii inrfracţiunii de tâlhărie. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa spun că, la începutul acestei săptămâni, administratorul fermei viticole nr. 1 Culmea, oraş Ovidiu, aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului, a observat în timpul unei patrulări, în cultura viticolă, o căruţă în apropierea căruia se afla un bărbat. În momentul în care şi-a dat seama că a fost descoperit, suspectul a fugit, abandonând căruţa şi patru saci cu struguri. Administratorul le-a declarat anchetatorilor că, la scurt timp după ce a adus căruţa în zona administrativă a fermei, în zonă au apărut două autoturisme, iar din unul dintre acestea a coborât suspectul C.I. Victima susţine că acesta i-a pus un cuţit la gât, iar ceilalţi pasageri ai autoturismelor au luat căruţa. În urma acestui incident, administratorul a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Cercetările în acest dosar sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la comiterea acestei infracţiuni.