Dacă eşti transportator de marfă sau de persoane, trebuie să ştii că, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 252/17.08.2012, a fost instituită taxa de utilizare a drumurilor judeţene. Banii obţinuţi din această taxă sunt folosiţi de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) pentru întreţinerea drumurilor judeţene, pentru a oferi cele mai bune condiţii de trafic pentru transportatori. Pentru a-ţi fi eliberată autorizaţia de circulaţie pe drumurile judeţene trebuie să urmezi o serie de paşi. În primul rând va trebui să depui sau să transmiţi către CJC certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a mijlocului de transport. Imediat CJC va emite un bon de calcul pe care ţi-l va trimite. Cu acest bon va trebui să mergi la Trezoreria Constanţa şi să achiţi contravaloarea taxei. În 24 de ore de la achitarea taxei, vei primi autorizaţia de circulaţie pe drumurile judeţene. Pentru ca transportatorii să poată obţine cât mai uşor autorizaţia de circulaţie, CJC oferă şi posibilitatea depunerii documentelor fie prin fax la tel. 0241.488.450 sau 0241.488.496, fie prin e-mail la adresa compartimentul.ites@gmail.com. De asemenea, tot pentru a veni în sprijinul transportatorilor, CJC a semnat o serie de parteneriate cu instituţii publice şi societăţi comerciale care pot elibera astfel de autorizaţii. Transportatorii pot plăti taxa direct la ei, în numerar sau prin ordin de plată, autorizaţiile de circulaţie pe drumuri urmând a fi eliberate pe loc la respectivele puncte. Aşadar, dacă eşti transportator şi te interesează cât trebuie să plăteşti pentru a putea circula pe drumurile judeţene nu trebuie decât să intri pe pagina de internet a CJC, la adresa www.cjc.ro. După ce ai accesat pagina, în partea stângă vei găsi link-ul „Autorizaţii circulaţie drumuri judeţene”. Acolo vei găsi toate informaţiile care te interesează.