iAct - În ce condiţii i se eliberează paşaport unui minor (II)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

iAct - În ce condiţii i se eliberează paşaport unui minor (II)

Administrație 13 Februarie 2013 / 00:00 562 accesări

Chiar dacă suntem în UE şi putem circula în oricare dintre ţările membre, există situaţii când avem nevoie de paşaport. În urmă cu cinci ani, legislaţia privind eliberarea paşapoartelor a suferit o serie de modificări pentru a intra şi noi în rând cu europenii. Până în 2008, nu vorbeam despre paşapoarte pentru minori, pentru că aceştia erau trecuţi pe paşapoarte părinţilor. Odată cu modificarea legislaţiei, fiecare membru al familiei, fie că are 1 an, 5 ani, 14 ani sau 60 de ani, trebuie să aibă propriul paşaport. Cel care are nevoie de un paşaport merge la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Constanţa, aflat în clădirea Prefecturii Constanţa. Acolo, întâi de toate, trebuie să citească ce scrie la aviziere, adică să se informeze în ceea ce priveşte actele de care are nevoie şi ce taxe trebuie să plătească. Dacă eşti un prieten al calculatorului şi ai câteva cunoştinţe despre cum poţi afla datele care te interesează cu ajutorul Internetului, atunci te vei duce la Serviciul de Paşapoarte cu actele deja pregătite.

CONCRET Noi vă oferim posibilitatea să vă informaţi: ce acte vă trebuie pentru eliberarea paşaportului pentru minor? Săptămâna trecută vă spuneam că, pentru copii de până în şase ani, se va elibera un paşaport cu o valabilitate de trei ani, iar, după ce împlinesc această vârstă, valabilitatea va fi de cinci ani. Părinţii pot opta fie pentru un paşaport electronic, fie pentru unul temporar. Taxele sunt, însă, diferite şi se achită la orice sucursală CEC. Pentru paşaportul electronic, costul este de 276 de lei, iar pentru cel temporar - 216 lei. Chitanţele trebuie eliberate pe numele copilului, nicidecum al părinţilor, iar prezenţa minorului este obligatorie la depunerea documentelor, pentru fotografiere şi pentru preluarea amprentelor. După plata taxelor, copilul, însoţit de părinţi, se prezintă la Serviciul Paşapoarte, unde trebuie prezentate, în original, certificatul de naştere al minorului, paşaportul vechi, dacă este cazul, actele de identitate ale părinţilor (certificate de naştere părinţi, numai în cazul cărţilor de identitate provizorii) în termen de valabilitate. De asemenea, mai trebuie să duceţi o declaraţie dată de părinţi în faţa lucrătorului la ghişeu sau la notarul public, a părintelui supravieţuitor, a părintelui minorului căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau a reprezentantului legal. Pentru minorii care au împlinit 14 ani, trebuie să prezentanţi şi cartea de identitate a acestora. Prezenţa minorului este obligatorie pentru a i se putea face poza pentru paşaport. După ce aţi plătit taxele şi aţi depus toate documentele cerute, aşteptaţi să vină paşaportul. Călătorie plăcută!

Taguri articol


12