Sute de locuitori din zonele de periferie ale Atenei au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, din cauza unui puternic incendiu de pădure care se extindea, duminică, spre marginea oraşului. Aproximativ 600 de pompieri participă la operaţiunile de controlare a incendiului care avansează către zonele rezidenţiale Agios Stefanos, Anthousa, Gerakas şi Pallini, situate la mai puţin de 30 de kilometri de Atena. Comisia Europeană a precizat că, în cadrul mecanismului comunitar de protecţie civilă, Franţa a propus trimiterea în Grecia a două aparate Canadair CL-215, Italia pune la dispoziţia pompierilor eleni două aparate Canadair CL-415, iar Ciprul, un elicopter. Mulţi locuitori şi-au părăsit locuinţele, urmînd recomandările autorităţilor locale. ”Am luptat împotriva focului şi ne-am salvat casele singuri”, a declarat un locuitor din Koukounari, afirmînd că pompierii au recomandat evacuarea, după care au părăsit zona. Eforturile pompierilor, susţinuţi de 12 avioane şi şapte elicoptere, sînt îngreunate de vîntul foarte puternic şi de fum. ”Condiţiile meteorologice nu permit aparatelor de zbor să opereze eficient”, a declarat prefectul Atenei, Yiannis Sgouros.
Flăcările au afectat deja 12.000 de hectare de pădure şi este posibil să fi distrus şi numeroase locuinţe. Incendiul a izbucnit vineri noaptea, într-o zonă rurală aflată la circa 40 de kilometri nord-est de Atena şi a avansat 30 de kilometri către est, favorizat de vîntul puternic, ajungînd pînă la locuinţele din zona muntelui Penteli. Poliţia a precizat că a mobilizat toate mijloacele disponibile, în timp ce pompierii au anunţat o ”mobilizare gigantică” pentru a controla 85 de focare de incendiu pe teritoriul întregii ţări. Pacienţii internaţi la spitalul militar Penteli au fost evacuaţi ca măsură de precauţie, iar Ministerul Marinei Comerciale a anunţat că mai multe nave ale Gărzii de Coastă sînt pregătite să participe la eventuale operaţiuni de evacuare. Autorităţile au decis şi evacuarea a două spitale pentru copii, a unei tabere de vacanţă, a unei clinici psihiatrice şi a unui azil. Prefectul regiunii Atena, Leonidas Kouris, a apreciat că ”incendiul reprezintă un dezastru pentru mediu, fără îndoială cel mai grav din ultimii ani”.