Perioada de caniculă, după cum au preconizat meteorologii de aproape o săptămînă, a fost urmată de o schimbare bruscă a vremii. Pe litoral, acest aspect a atras după sine intensificarea vîntului şi, bineînţeles, creşterea gradului de agitaţie al mării. Turiştii prezenţi în staţiunile litorale au ignorat toate avertizările meteorologilor şi autorităţilor şi au ieşit să se răcorescă pe mare, la bordul unor ambarcaţiuni uşoare, bărci pneumatice sau saltele, acestea nemaiavînd forţa să îi aducă la ţărm pe cei de la bord. Ignoranţa turiştilor a dat ieri de lucru poliţiştilor de frontieră constănţeni care, în mai puţin de 24 de ore, au fost nevoiţi să intervină de cel puţin cinci ori pentru a salva persoanele aflate în derivă pe mare. Prima solicitare a fost făcută în jurul orei 8.30, cînd o persoană a anunţat că ambarcaţiunea în care se află, alături de alte trei persoane, pluteşte în derivă la 2,5 mile travers de Portul Mangalia. Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aparţinînd Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, au fost anunţaţi imediat.
Ajunşi la locul indicat, oamenii legii aflaţi la bordul şalupei de salvare au detectat iahtul care era purtat în larg de curenţii puternici. “Marea era destul de agitată, aproape de gradul trei, iar vîntul bătea cu peste 40 km/oră. Acest lucru a făcut ca remorcarea ambarcaţiunii să fie destul de dificilă, însă am reuşit în cele din urmă şi pînă în ora 10.00 cei patru turişti şi iahtul au fost aduşi în siguranţă în Portul Mangalia”, a declarat insp. principal Robert Grezi, şeful echipajului care i-a salvat pe cei patru turişti. Semnalul SOS a fost lansat de către Cornel Pazara, de 41 ani, cetăţean american de origine română care se afla la pescuit cu mai mulţi membri ai familiei sale. Vasul “Hanry O.” este înmatriculat în Statele Unite, dar aparţine lui Dan Pazara, din Bucureşti, fratele celui care a solicitat ajutorul poliţiştilor de frontieră. Turiştii spun că în momentul în care au vrut să se pună în mişcare, au constatat că motorul principal a rămas fără elice. Atunci cei patru au apelat la motorul auxiliar, însă acesta nu a putut fi pornit. Constatînd că vîntul şi curenţii puternici îi duc în larg, cei patru s-au speriat şi au cerut ajutor.
Cinci salvări pe mare într-o singură zi
Această operaţiune de salvare dusă la bun sfîrşit de poliţiştii de frontieră constănţeni avea să fie prima dintr-un şir care s-a încheiat abia la orele după amiezii. Astfel, după doar două ore, poliţiştii din cadrul Grupului de Nave Mangalia au fost anunţaţi de către o persoană din localitatea 2 Mai că un bărbat, aflat la bordul unei bărci pneumatice, s-a aventurat în larg şi, din cauza curenţilor şi a valurilor, nu se mai poate întoarce la mal. Un echipaj al poliţiei de frontieră, la bordul unei şalupe rapide, a plecat în ajutorul bărbatului. Acesta a fost recuperat de oamenii legii şi transportat în siguranţă la mal. După o altă oră, a venit rîndul poliţiştilor din cadrul Grupului de Nave Constanţa să intervină pentru a salva turiştii rătăciţi pe mare. Aceştia au fost solicitaţi pentru a aduce la ţărm un turist care plutea în derivă pe o saltea pneumatică, în dreptul taberei din Năvodari. La ora 14.00, un alt apel telefonic efectuat către Serviciul de Urgenţă 112 semnala faptul că un grup de adolescenţi, aflaţi la bordul unui velier pe lacul Siutghiol nu mai putea să ajungă la mal din cauza vîntului puternic. Frontieriştii constănţeni au sărit în ajutorul tinerilor şi cu ajutorul unei şalupe i-au remorcat pe aceştia pînă la baza nautică situată la intrare în staţiunea Mamaia.
Nu şi-au tras bine sufletul că un alt apel telefonic îi înştiinţa despre faptul că, în dreptul staţiunii Saturn, două persoane au căzut în mare după ce barca în care se afla a fost răsturnată de valuri. Poliţiştii din cadrul Grupului de Nave Mangalia au plecat spre locul incidentului, însă, pînă la sosirea lor, alţi turişti aflaţi într-o barcă apropiată au reuşit să îi salveze cei doi bărbaţi căzuţi în mare.