Echipajul aflat la bordul iahtului "Stela", sub pavilion Bulgaria, care naviga, duminică noaptea, în largul coastelor româneşti, s-a văzut nevoit să solicite sprijinul autorităţilor Portului Constanţa deoarece, din cauza unor defecţiuni, se a intrat în derivă în apele Mării Negre. În sprijiul bulgarilor au intervenit poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa care au fost sesizaţi în jurul orei 3.30 dimineaţa, ace;tia plec[nd la bordul unei vedete în căutarea iahtului. Echipajul bulgăresc, format din trei persoane, a fost ajutat de poliţiştii constănţeni să navigheze pînă la Constanţa, unde a acostat în dana PL 2 din Agigea. Iahtul a intrat în derivă din cauza defecţiunilor apărute la sistemul de navigare GPS şi la acumulatorii sistemului de telecomunicaţii. Cei trei cetăţeni bulgari şi-au început călătoria pe mare la Balcic şi intenţionau să intre pe canalul Dunăre - Marea Neagră pentru a ajunge la Silistra. După soluţionarea problemelor apărute la echipamentele de la bord, iahtul "Stela" a ridicat ancora în cursul zilei de ieri, îndreptîndu-se către punctul final al expediţiei.