Polițiștii de frontieră din Isaccea au reușit, la sfârșitul săptămânii trecute, să anihileze o rețea care se specializase în traficul cu motorină de contrabandă. Anchetatorii spun că suspecții cumpărau combustibilul de la barjele sau tancurile care tranzitau Dunărea, iar apoi îl vindeau în localitățile din apropiere. Oficialii Gărzii de Coastă spun că au efectuat, sâmbătă, la ora 8.00, o acțiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse petroliere. La scurt timp, oamenii legii au interceptat un iaht, sub pavilion România, care tracta o ambarcaţiune rapidă. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că la bordul navei se aflau trei cetățeni români - Cornel M., de 53 de ani, Horaţiu S., de 30 de ani, şi Ancuţa I., de 28 de ani, domiciliați pe raza judeţelor Galaţi, Mureş şi Neamţ. Totodată, la bordul iahtului au fost decoperiţi 1.500 litri de motorină. Încărcătura fusese cumpărată de suspecți de la echipajul unui tanc petrolier, sub pavilion Olanda, care naviga pe Dunăre. Poliţiştii de frontieră au confiscat combustibilul, evaluat la aproximativ 9.000 de lei, pe care l-au predat apoi, pe bază de proces-verbal, comandantului tancului petrolier. În timpul audierilor, suspecții au recunoscut că au trecut ilegal granița în Ucraina pentru a lua motorină și că au plătit 1.000 de dolari în schimbul combustibilului. Celor trei bărbați le-au fost întocmite dosare penale pentru contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
FENOMEN Investigatorii spun că, în această perioadă, numărul de astfel de cazuri este în creștere. Tentația este mare, în condițiile în care indivizii implicați în astfel de afaceri obțin, în general, de trei ori suma investită. Un caz similar a fost descoperit, pe 11 octombrie, de polițiștii de frontieră din Băneasa. Atunci, investigatorii au oprit pentru verificări un tractor cu remorcă, în care se aflau Cristian Z., de 35 de ani, și Petrică B., de 32 de ani, dar şi o căruță condusă de Cristian C., de 19 ani. În urma controlului, în remorca utilajului au fost găsite opt recipiente metalice, iar în căruță - alte două butoaie, toate încărcate cu motorină, pentru care cei trei bărbaţi nu au putut prezenta documente justificative. Oamenii legii au stabilit că cele două tone de combustibil au fost cumpărate de suspecți prin intermediul lui Petrică C., în vârstă de 40 de ani, de la echipajul unui vapor care naviga pe Dunăre.