Un mandat de arestare a fost emis pe numele lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei, sâmbătă, pentru uciderea în masă a civililor, a anunţat, ieri, ministrul interimar de Interne, Arsen Avakov. După ce a fost destituit, Ianukovici nu a mai dat vreun semn de viaţă. El s-ar putea ascunde în estul ţării. Ieri circulau zvonuri că fostul preşedinte s-ar ascunde într-o bază rusească din Crimeea. Violenţele care au avut loc în centrul Kievului s-au soldat, începând de marţea trecută, cu 82 de morţi şi sute de răniţi. Peste 50 de persoane, inclusiv oficiali de rang înalt din cadrul forţelor de ordine, vor fi acuzate pentru uciderea demonstranţilor la Kiev, relatează Interfax Ucraina.
PROTESTE ANTI-TIMOŞENKO Aproximativ 5.000 de persoane au protestat duminică seara, în Piaţa Independenţei din Kiev, împotriva revenirii Iuliei Timoşenko în politică. ”Revenirea Iuliei Timoşenko nu s-a aflat pe lista de solicitări a manifestanţilor din Piaţa Maidan. S-a cerut schimbarea întregului sistem de conducere al ţării”, se arată într-o rezoluţie adoptată la finalul manifestaţiei. Fostul premier Iulia Timoşenko, condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în urma semnării acordurilor în domeniul gazelor cu Rusia, a fost eliberată, sâmbătă, din spitalul penitenciarului de la Harkov, unde primea îngrijiri medicale pentru hernie de disc. După aceea, Timoşenko a venit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde s-a adresat manifestanţilor. Fostul premier ucrainean va pleca în Germania, pentru a primi îngrijiri medicale, a anunţat, ieri, partidul acesteia.
Iulia Timoşenko insistă pentru includerea unor membri ai societăţii civile în viitorul Guvern de la Kiev şi pentru cooptarea tuturor eroilor din Maidan în ramura executivă a puterii. Pe de altă parte, ea a precizat, prin intermediul avocatului său, că nu a făcut nicio declaraţie privind intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale, aşa cum a anunţat presa. Nominalizarea candidaţilor la Preşedinţie în Ucraina va începe la 25 februarie.
SE CAUTĂ GUVERN Parlamentul ucrainean s-a întrunit, ieri dimineaţă, în vederea formării unui nou Guvern, care deschide calea către o nouă eră în această ţară aflată în criză de trei luni. Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a sosit ieri la Kiev, pentru a discuta despre măsurile care vor fi adoptate pentru calmarea atmosferei şi pentru stabilizarea economiei ţării, în contextul în care occidentalii şi-au multiplicat, duminică, îndemnurile la respectarea integrităţii teritoriale a statului şi evitarea împărţirii lui. Parlamentul, dominat de-acum de deputaţi anti-Ianukovici, l-a numit duminică pe Oleksandr Turcinov, un apropiat al Iuliei Timoşenko, în funcţia de preşedinte interimar şi un Guvern va fi ales pentru perioada până la alegerile prezidenţiale anticipate, prevăzute la 25 mai. Noul şef de stat nu a ascuns dificultăţile cu care se confruntă ţara, dar a reafirmat că integrarea europeană este o prioritate a Ucrainei. ”Suntem pregătiţi pentru un dialog cu Rusia, dezvoltându-ne relaţiile pe picior de egalitate şi respectând opţiunea europeană a Ucrainei”, a mai spus el.
Partidul Regiunilor, al fostului preşedinte Ianukovici, a trecut în opoziţie, a anunţat, ieri, Aleksandr Efremov, liderul grupului parlamentar al formaţiunii. Partidul a fost afectat, în ultimele zile, de un adevărat exod. Cel puţin 77 de parlamentari şi-au anunţat demisia din partid, care mai are 130 de deputaţi. Anterior, Partidul Comunist, un aliat al Partidului Regiunilor, a anunţat, de asemenea, că a trecut în opoziţie.
ZVONURI DE INVAZIE RUSĂ Autorităţile ucrainene au sporit măsurile de securitate la frontiere, pe fondul informaţiilor privind prezenţa trupelor ruse la graniţa estică, relatează site-ul agenţiei Interfax Ukraine. ”Serviciul pentru protejarea frontierelor este în alertă. Nu au fost observate mişcări de trupe la frontiera cu Ucraina”, a declarat Serghei Astahov, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
”Decizia Occidentului de a recunoaşte noile autorităţi din Ucraina este o aberaţie”, afirmă premierul Rusiei, Dmitri Medvedev. UE, Polonia, Franţa, Germania şi SUA au recunoscut deciziile Parlamentului ucrainean privind destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici şi desemnarea unui preşedinte interimar. Declaraţiile lui Medvedev reprezintă prima reacţie publică a unui lider rus faţă de evoluţiile din Ucraina. Totuşi, Rusia va onora toate acordurile semnate cu Ucraina, a dat asigurări premierul rus.
APEL CĂTRE DONATORI Ucraina are nevoie de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani şi solicită organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor în acest sens, a anunţat, ieri, ministrul interimar al Finanţelor, Iuri Kolobov. Preşedintele interimar Oleksandr Turcinov a avertizat, duminică, asupra faptului că Ucraina riscă un default, denunţând guvernarea lui Ianukovici şi a premierului său, Mikola Azarov, care, în opinia sa, ”au ruinat ţara”.