Ianukovici va lua decizii în interesul Ucrainei, nu al Rusiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ianukovici va lua decizii în interesul Ucrainei, nu al Rusiei

Externe 11 Februarie 2010 / 00:00 385 accesări

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Ucraina a declarat că toate deciziile pe care le va adopta în calitatea de preşedinte vor fi în interesul naţional al ţării, nu al Rusiei. Ianukovici susţine că nu va promova interesele Rusiei în calitatea de preşedinte al Ucrainei, subliniind că nu este condus de Kremlin. ”Voi avea o politică bazată pe interes reciproc şi relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu UE”, explică Ianukovici. Potrivit acestuia, prioritatea în relaţia cu Rusia se va concentra pe securitatea resurselor energetice. În relaţia cu UE, Ianukovici doreşte acţiuni în favoarea unui acord comercial şi creşterea nivelului de trai în Ucraina. Viktor Ianukovici a declarat că nu consideră o urgenţă iniţierea unor reforme politice radicale. ”Nu mă voi grăbi să încep reforme politice radicale. Dacă observ că sistemul actual şi-a pierdut potenţialul, că blochează reformele, atunci voi propune societăţii schimbări constituţionale”, se arată în declaraţia oficială a lui Ianukovici.

Între timp, Viktor Ianukovici i-a cerut, miercuri, rivalei sale, prim-ministrul Iulia Timoşenko, să demisioneze, pentru a evita o nouă criză politică. ”Aş vrea să îi amintesc doamnei Timoşenko faptul că baza democraţiei este voinţa poporului. Liderii democratici acceptă întotdeauna rezultatele alegerilor. Ţara nu are nevoie de o nouă criză”, a continuat el. Opozantul Viktor Ianukovici a câştigat alegerile prezidenţiale din Ucraina, organizate duminică, obţinând 48,95% din voturi, cu 3,48% mai mult decât prim-ministrul Iulia Timoşenko, potrivit rezultatelor complete preliminare, anunţate miercuri. ”Fraudele masive observate în cursul scrutinului prezidenţial din Ucraina au avut ca efect modificarea rezultatului votului”, afirmă şeful echipei de campanie a premierului Iulia Timoşenko.



12