Internaţional spaniol Mariano Pernia a fost prezentat ca noua achiziţie a lui Atletico Madrid, el fiind transferat de la Getafe. Pernia, în vîrstă de 29 de ani, s-a născut la Buenos Aires, însă a primit cetăţenia spaniolă cu puţin timp înainte de începerea CM 2006, la care a participat alături de naţionala Spaniei. Mariano Pernia, fundaş lateral stînga, juca la Getafe din 2004 şi a marcat zece goluri în ultimul sezon din Primera Division. El este a şasea achiziţie a clubului madrilen, după antrenorul mexican Javier Aguirre (venit de la Osasuna Pamplona), atacantul argentinian Sergio Aguero (Independiente), fundaşul portughez Ze Castro (Academica Coimbra), fundaşul grec Georgios Seitaridis şi mijlocaşul portughez Costinha, ambii transferaţi de la Dinamo Moscova.