Iar referendum suprapus peste alegeri?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Disperat că se scufundă în sondaje

Iar referendum suprapus peste alegeri?

Politică 20 Martie 2012 / 00:00 286 accesări

DECLARAŢII NEREALISTE Prin aceeaşi manevră electorală prin care Traian Băsescu a câştigat un nou mandat prezidenţial în 2009, pedeliştii în frunte cu şeful statului încearcă acum, în apropierea alegerilor locale, să distragă atenţia electoratului de la prăpastia în care s-a afundat România în actuala legislatură. Este vorba despre organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în acelaşi timp cu alegerile locale. Argumentul forte al preşedintelui PDL, Emil Boc, a fost că referendumul trebuie organizat în iunie pentru ca alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale, el făcând apel la opoziţie să revină în Parlament în acest scop. Boc a precizat că revizuirea legii fundamentale nu poate fi făcută în absenţa Opoziţiei din Parlament, întrucât sunt necesare voturile a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor pentru adoptarea acesteia. Liderul PDL a menţionat că această revizuire a Constituţiei ar presupune punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„NU” ORGANIZĂRII REFERENDUMULUI LA ACTUALELE ALEGERI Răspunsul Opoziţiei a fost foarte clar: NU! Liderii Opoziţiei nu au spus nu organizării referendumului, ci doar organizării acestuia odată cu alegerile locale. Liderul PSD Victor Ponta a declarat că partidul pe care îl conduce propune revizuirea Constituţiei după alegerile locale. Mai mult, el a spus că USL nu se va întoarce în Parlament „în baza unor declaraţii care nu au legătură cu realitatea“. „Nu vom participa până după alegerile locale la niciun referendum pentru revizuirea Constituţiei“, a declarat Ponta. Mai mult, nici colegii PDL din coaliţia de guvernare nu sunt de acord cu propunerea lui Boc. UDMR spune, prin vocea lui Gyorgy Frunda, că „referendumul pentru Constituţie e o strategie electorală a lui Boc“ prin care PDL vrea să arate că partidele care se opun revizuirii în an electoral sunt „băieţii răi“.



12