Iarna vrajbei Roborului nostru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iarna vrajbei Roborului nostru

Economie 06 Februarie 2019 / 17:27 805 accesări
BNR refuză propunerea Guvernului de-a renunța la ROBOR

BNR refuză propunerea Guvernului de-a renunța la ROBOR

Banca Naţională a României (BNR) a respins o propunere de a pune capăt disputei cu Guvernul pe tema taxei pe bănci, ceea ce înseamnă că rezolvarea va întârzia, titrează Bloomberg. Luni, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a declarat că există o modalitate simplă prin care BNR poate face această taxă inofensivă. Tot ceea ce trebuie să facă este să schimbe formula utilizată la calculul ROBOR sau să elimine pur şi simplu indicatorul. Asta ar pune capăt situaţiei în care băncile se împrumută între ele la costuri nejustificat de scăzute, afirma Vâlcov. În replică, marţi, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că nu vede niciun motiv pentru modificarea modului în care este calculat ROBOR, apreciind că actuala metodologie de calcul este în linie cu cele mai bune standarde şi practici globale şi că orice posibilă reevaluare este inutilă - „Bănuiesc că este vorba de o neînţelegere sau de o lipsă de cunoaştere la nivel guvernamental cu privire la modul în care funcţionează piaţa interbancară şi cum sunt calculate ratele. Propunerea lui Vâlcov ar face şi mai dificilă reconcilierea stabilităţii preţurilor cu cea financiară“. Discuţiile dintre BNR şi Ministerul Finanţelor Publice urmează să fie reluate la 18 februarie, însă reprezentanţi BNR sugerează să se renunţe la legătura dintre taxă şi ROBOR.



12