În vederea evitării producerii oricăror evenimente neplăcute şi pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în sezonul estival, instituțiile de ordine din județul Constanța au pus la punct un plan comun de măsuri. Astfel, pe perioada sezonului estival 2015, vor fi alocaţi 200 poliţişti, 133 poliţişti apaţinând Gărzii de Coastă, 108 jandarmi aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi 238 jandarmi aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, care vor acţiona în staţiunile de pe litoral, la care se adaugă şi lucrătorii MAI care vor acţiona şi în restul localităţilor din județ. Sunt constituite echipe, care vor lucra 24/24 ore în toate staţiunile, în special în Mamaia şi Vama Veche. Pe lângă activităţile zilnice desfăşurate de echipele astfel constituite, vor mai fi şi echipe speciale care vor acţiona numai pe cele două zone, scopul tuturor acţiunilor fiind acela de prevenire. Vor fi constituite echipe pentru combaterea comerţului ilicit şi echipe care vor acţiona în zona cluburilor. Poliţiştii de la Serviciul Rutier Constanţa vor colabora cu cei de la Poliţia Autostrăzi. Garda de Coasta va mai participa pe perioada sezonului estival şi cu 21 mijloace de mobilitate terestră şi 6 mijloace de mobilitate navală. Faţă de activităţile cuprinse în Planul Comun, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean va avea un dispozitiv de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în municipiul Constanţa, inclusiv faleză port şi plaja Modern. De astăzi se ridică barierele de la punctul de taxare Feteşti, fiind introdus sistemul electronic de plată. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa va desfăşura controale oficiale în domeniul producerii, prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării produselor alimentare. DSVSA va asigura funcţionarea Comandamentului Sezon Estival 2015 prin structurile de specialitate existente, dar şi prin colaborarea cu direcţiile sanitare veterinare judeţene. Pe toată perioada sezonului estival se va asigura răspuns imediat la solicitările Call Center. Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa va desfăşura acţiuni de control igienico - sanitar în hoteluri, unităţile de alimentaţie publică şi unităţile de desfacere alimente amplasate pe litoral. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa va acţiona pe cele 3 zone operaţionale ale Comandamentului Litoral, respectiv: Mamaia – Năvodari; Eforie – Costineşti şi Mangalia – Saturn, Neptun, Venus, Jupiter, 2 Mai, Vama Veche. La acţiunile desfăşurate în cadrul Comandamentului vor participa şi colegi detaşaţi de la alte Comisariate judeţene din ţară. Eventualele reclamaţii se vor recepţiona la nr. de tel. : 0241/550550.