Poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi, miercuri, de o femeie din localitate, angajată ca vânzătoare la un magazin alimentar, că doi bărbaţi i-au furat telefonul mobil. Păgubita le-a povestit poliţiştilor că, în jurul orei 17.00, doi bărbaţi au intrat în unitate, şi, în timp ce unul i-a distras atenţia solicitând diverse produse, cel de-al doilea i-a furat telefonul mobil pe care îl avea pe un raft în spatele tejghelei de servire a clienţilor. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că autorii acestui furt sunt George Stoian, de 25 de ani, şi Alexandru R., de 17 ani, ambii din Constanţa. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate cu cei doi suspecţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.