ICCJ, nevoită să cheme o ambulanţă pentru Ioan Avram Mureşan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu şi-a injectat insulina

ICCJ, nevoită să cheme o ambulanţă pentru Ioan Avram Mureşan

Politică 06 Noiembrie 2012 / 00:00 292 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost nevoită, ieri, să cheme o ambulanţă în cazul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, care este diabetic, un episod similar petrecându-se în 16 aprilie 2010, când trebuiau vizionate materiale audio-video în dosarul „Caltaboşul“. Înainte de a fi dus în sala de şedinţă, la ICCJ, lui Avram Mureşan i s-a făcut rău, astfel că a fost solicitată o ambulanţă. Echipajul de pe ambulanţă a constatat faptul că fostul ministru al Agriculturii avea tensiunea foarte mare, iar glicemia era crescută, pentru că nu şi-a injectat insulina având în vedere că suferă de diabet. Amintim că în 18 septembrie 2012, Mureşan a părăsit pentru 24 de ore Penitenciarul Gherla, pentru a participa la funeraliile fiului său, Dan, decedat în Kenya. Avram Mureşan a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri de către judecătorii Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Într-un alt proces, acesta este judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, alături de Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, acuzat de trafic de influenţă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). (I.H.)

Taguri articol


12