ICCJ: Pinalti, în arest la domiciliu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ICCJ: Pinalti, în arest la domiciliu

Eveniment 16 Aprilie 2015 / 00:00 826 accesări

În dosarul „Microsoft”, sentinţele se îmblânzesc. Şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, hotărârea de ieri a magistraţilor fiind definitivă. Pe durata arestului la domiciliu, Gheorghe Ştefan nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi nu poate comunica cu Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu, inculpaţi şi ei în dosarul "Microsoft", dar nici cu martorii din cauză, direct sau indirect, respectiv cu Claudiu Ionuţ Florică, Dragoş Şerban Stan, Adrian Ujeniuc, Sorin Cristian Eftene, Eugen Bejinariu, Gabriel Marin, Manuel Bercu, Maria Niculae, Răzvan Tomi, Ioana Candida Drăgan, Luminiţa Cecilia Mazilu, Aurelian Cristian Colman, Gabriel Muraru, Decebal Silviu Draghiş, Elena Alexandra Goicea, Laurenţiu Stoica, Clitemnestra Gâdea, Claudia Diana Vlădescu, Chanine Khalil Abi, Horia Cătălin Barabaş, Dan Besciu, Gabriel Marin, Vasile Andrei, Adrian Fortuneanu, Viorel Vasile.

Reamintim că oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, în dosarul "Microsoft". Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei. În dosarul "Microsoft", oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani. Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.



12