Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit să ia o decizie finală în dosarul Monicăi Iacob Ridzi în 16 februarie, după ce luni a ascultat pledoariile finale ale acuzării şi apărării şi ultimul cuvânt al inculpaţilor. Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a finalizat luni dezbaterile în dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, când aceasta era ministru al Tineretului şi Sportului. Avocaţii au arătat, în principal, că clienţii lor au respectat întocmai procedura legislativă în cadrul organizării evenimentelor de la 2 Mai şi că aceştia ar trebui achitaţi. În replică, procurorul de şedinţă a cerut respingerea apelurilor făcute de cei condamnaţi în primă instanţă în acest dosar şi a susţinut apelul propriu făcut împotriva inculpatei Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Ministerul Tineretului la data faptelor, care a primit o pedeapsă cu suspendare în primă instanţă. Procurorul DNA a cerut ca Popa să execute pedeapsa în regim de detenţie, în virtutea funcţiei deţinute, pluralităţii infracţiunilor de care este acuzată şi a gradului ridicat de periculozitate a unora dintre fapte. La final, în ultimul cuvânt, Monica Iacob Ridzi le-a cerut judecătorilor să-i ofere posibilitatea de a-şi creşte cei doi copii, între care unul mai mic de un an şi jumătate, şi a susţinut că totul i se trage de la faptul că a fost "credulă".