Icoană despre care se spune că ar tămădui cancerul, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Icoană despre care se spune că ar tămădui cancerul, la Constanța

Religie 19 Noiembrie 2016 / 07:14 2764 accesări

Luni, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea amintește de momentul aducerii Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, când avea 3 ani, de către părinții ei, drepţii Ioachim şi Ana, astfel împlinindu-se făgăduința de a închina pruncul unei vieți sfinte în Dumnezeu. Cu acest prilej, sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia (com. Cogealac), cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

BISERICĂ EVANGHELICĂ, PRELUATĂ DE BOR

Între anii 1901-1934 etnicii germani au ridicat în satul Colilia (comuna Cogealac, judeţul Constanţa) o biserică evanghelică. După plecarea lor, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, lăcaşul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română (BOR), iar comunitatea germană a fost despăgubită. În timpul comunismului, între anii 1967-1968, sistematizarea rurală a dus la părăsirea satului Colilia și, implicit, a bisericii, care, în timp, s-a degradat: a rămas fără acoperiş, geamuri, uşi, doar cu zidurile laterale. După reactivarea mănăstirii, în luna mai 2006, maica stareţă Rafaela a început coordonarea lucrărilor de reconstrucţie. Astfel, în perioada 13 septembrie 2007 - 29 iulie 2008 a fost construit paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. În plus, au fost realizate: clopotniţa, un corp de chilii, aghiasmatarul și un aşezământ social format din 20 de căsuţe pentru nevoiaşi. Din noiembrie 2006 s-a lucrat la ridicarea bisericii mari pe ruinele fostului lăcaş de cult. Pictura, în frescă, a fost realizată de Sorin şi Paraschiv Bejan, între anii 2007-2009, iar catapeteasma este din zid, cu icoane pictate. Piatra de temelie a paraclisului cu hramul „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” a fost pusă în ziua de 13 septembrie 2007.

SE FACE SFINȚIREA ICOANEI

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 18.00, ierarhul Tomisului va sfinți icoana „Maica Domnului Pantanassa”, tămăduitoare de cancer (o copie a icoanei aflate la mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, Grecia), la biserica „Buna Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic, nr. 50 A, cartier Coiciu), apoi va oficia slujba Paraclisului Maicii Domnului. Luni, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului. Situată pe teritoriul comunei Topalu, în apropierea satului cu același nume, mănăstirea a fost înfiinţată în anul 2007, în vecinătatea cetăţii Capidava, vechi centru episcopal ce datează de la începutul secolului VI.



12