Muzeul de Artă Populară este una dintre instituţiile culturale de referinţă de la malul mării, fiind vizitat, anual, de mii de turişti. Construcţia arhitectonică datînd de la sfîrşitul secolului al XIX-lea impresionează profund prin interiorul său, depozitar al unor elemente definitorii ale civilizaţiei româneşti rurale. „De-a lungul anilor, eforturile susţinute în vederea prezentării tuturor zonelor etnografice ale ţării au fost imense şi prin aceasta s-a acordat în principal o componenţă naţională acestei instituţii de cultură, încercîndu-se, în paralel, să se acopere regiuni importante ale ţării cu specificul fiecăreia, din dorinţa de a prezenta turiştilor care vizitează Constanţa o imagine de ansamblu asupra culturii populare tradiţionale“, a specificat directorul Muzeului de Artă Populară Constanţa, dr. Maria Magiru.

Parterul instituţiei etnografice a fost redeschis, de curînd, publicului vizitator, după o perioadă de renovări. El găzduieşte una dintre cele mai frumoase expoziţii permanente, care pun în prim-plan specificul creştin al artei populare. Expoziţia reuneşte icoane pe lemn şi obiecte de cult, precum şi icoane pe sticlă, care datează din secolele XVIII - XIX.

Spaţiul destinat icoanei ţărăneşti pe sticlă cuprinde icoane din colecţiile muzeului constănţean, provenind din Transilvania, din diferite centre importante. Printre acestea se individualizează atelierele de la Nicula şi Gherla, active încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar şi cele din Scheii Braşovului, Făgăraş, Mărginimea Sibiului, Valea Sebeşului şi Maierii Albei-Iulia, funcţionînd în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. „Condiţiile care au favorizat apariţia primelor icoane pe sticlă în Transilvania au fost dictate şi de accesibilitatea materialului necesar furnizat de centrele de fabricare a sticlei. Iniţial se înfiinţează breslele de iconari în cadrul cărora lucrează adesea zugravii, fără pregătire specială sau experienţă, bazîndu-se efectiv doar pe copierea şi transpunerea desenului pe sticlă“, a specificat dr. Maria Magiru.

Etnografii au distins trei mari teme care se regăsesc în lucrările iconarilor. Ciclul mariologic redă scene sugestive din viaţa Fecioarei Maria („Maica Domnului cu Pruncul“, „Adormirea Maicii Domnului“, „Maica Domnului Jalnică“), iar ciclul hristologic cuprinde atît scene pozitive din viaţa Mîntuitorului („Naşterea Domnului“, „Botezul lui Iisus Hristos“), cît şi momente încărcate de dramatism precum „Răstignirea“ sau „Plîngerea lui Iisus“.

În Transilvania apare, însă, şi preferinţa pentru o serie de sfinţi patronimici şi protectori, prezenţi în calendarul ortodox. Printre aceştia se regăsesc Sfîntul Gheorghe, protector împotriva războaielor, Sfîntul Haralambie, apărătorul vieţii ameninţate de flagelul ciumei, Sfîntul Nicolae, aducător de noroc şi protectorul pescarilor şi fetelor fără zestre sau Proorocul Ilie, cel care determina apariţia ploilor.

Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru, începînd cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dezvoltă un tip special de icoană decorativă care include elemente folclorice preponderent sub forma realităţii cotidiene. Astfel de elemente pot fi identificate în salba cu bani de aur, aflată la gîtul Fecioarei Maria, reprezentînd bogăţia.