Sunt prea mulţi ani în care cei ce sperau să scape din „şarpele urban” evadând în Vama Veche se întorceau scârbiţi de atmosfera de mahala orientală creată în micuţa localitate de frontieră de bişniţari, patroni de hoteluri ridicate cu bani şi fără minte, speculanţi de sezon, golani mangalioţi atraşi de beach-barurile cu muzică de radio FM sau chiar de concertele rock cu bilete scumpe, unde, sub acoperirea vreunei trupe cu faimă internaţională, cântau formaţii plictisitoare aduse, probabil, doar pe bere şi cazare, din raţiuni neînţelese de public. Spre deosebire, însă, de anii anteriori, 2010 nu numai că nu a fost un an de criză pentru Sufstock, dar, mai mult, a devenit un etalon pentru manifestările viitoare. Apreciat de unii şi contestat de alţii pentru modul cum s-a implicat, de-a lungul anilor, în disputele pe marginea Vămii în particular şi a libertăţii de expresie în general, Mircea Toma a fost o prezenţă constantă, pe parcursul anilor, la cel mai semnificativ eveniment estival rock de pe litoralul românesc. Dacă, în anii anteriori, am criticat aspru inspiraţia celor care au organizat evenimentul, recent, l-am intervievat pe reputatul coleg de breaslă pe marginea reuşitei ediţiei din acest an a Stufstock-ului.
Reporter (Rep.): Film, carte, fotografie, teatru, şcoală de muzică şi cele mai bune trupe româneşti la Stufstock 2010: s-a creat un precedent impresionant.
Mircea Toma(M.T.): Anul trecut, ca şi anul acesta, a fost mai greu cu sponsorii. Sunt mai puţini, iar viaţa economică nu prea încurajează acest aspect, dar asta stimulează creativitatea. Ideea de a face din Stufstock un festival multi-arte, rămânând cu rock-ul ca principal pion, a fost riscantă. În Vama Veche, să convingi 50 persoane să stea într-un club, după-masă, să rămână să discute despre fotografie cu proiecţii foto - deci o activitate intelectuală - cu marea în dreapta şi berea în stânga? Şoc: s-a întâmplat! La Filmstock, unde filmele au fost „crème de la crème” din selecţiile celor mai importante festivaluri din România: 1000 de oameni la o vizionare?!? Ţi se făcea pielea de găină când vedeai atâţia oameni care vor să consume atâtea lucruri care le pun mintea la încercare. Cu teatrul şi şcoala de muzica, la fel!
Rep.: Nu era firesc să se întâmple astfel de manifestări în Vamă?
M.T.: Dacă gândeam toate acestea de la început, le făceam, pentru că sunt în spiritul Vămii. Clar, sunt! Şi vamaioţii - ce mai înseamnă, astăzi, vamaiot! - au confirmat acest fapt. Organizatorii le-au făcut acum… forţaţi de context. Şi a funcţionat! Tradiţia dinainte de anii ‘90 din 2 Mai şi Vama Veche era intelectuală. Curţile gazdelor din această zonă erau pline de intelectuali, acolo l-am cunoscut pe Pleşu, care nu vorbea, gesticula, juca mimă - era o formă artistică de comunicare în grup mai mic în care schimbi idei. Această atmosferă propice intelectualilor am reuşit să o reproducem anul acesta aici şi mi se pare genial.
Rep.: „Umbrela” eco sau readucerea trupelor autohtone a „reînviat” Vama?
M.T.: Mesajele noastre iniţiale au fost anti-house. Prin 2002, 2003, 2004, era aici un festival de house, care era OK pentru consumatorii acestui gen, dar nu îşi găsea locul aici. Acum e în altă parte. În războiul cultural am reuşit să marcăm nişte avantaje: în Vamă se ascultă rock, în sens larg. Mesajele „negative” încercăm să nu le mai transmitem, pentru că sunt discriminatorii. Cât despre ideea de a boicota o clădire care are hotel şi restaurant, care este făcută vizibil împotriva avizelor… vedem două locaţii pe plajă, eu nu ştiu cine ar putea să se ducă la acel hotel (al nu ştiu cărui poliţist, aş vrea să aflu), probabil că oameni care nu au înţeles niciodată Vama! Noi am pierdut parte din meci pe urbanism. Dezvoltarea este mai rapidă decât pot „oamenii” să înţeleagă cum se dezvoltă localitatea durabil. Cei care răspund de acest fapt încă au o înţelegere… mai puţin de perspectivă. Acum, Vama pare să tindă către o aşezare turistică mai de vârsta a doua sau a treia… deşi aici e plin de tineri! De ce să alungi un tip de public pentru un altul care încă nu este aici, don’t ask me!