Chiar dacă venirea soldaţilor americani în Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu nu a transformat încă localitatea constănţeană într-un nou El Dorado, viaţa comunităţii s-a schimbat radical. În cei doi ani de la instalarea primelor contingente din US Army în baza militară, zona a cunoscut un adevărat boom mai ales pe piaţa muncii, sute de constănţeni reuşind astfel să fie recrutaţi pentru a activa în cadrul serviciilor de mentenanţă. Apreciat pentru calitatea serviciilor oferite de-a lungul timpului partenerilor din întreg spaţiul european, grupul britanic INDES, prin IDS Operations, s-a numărat, încă de la început, printre partenerii de bază ai americanilor. “Am reuşit să intrăm în acest sector administrativ al bazei militare din 2007, iar de atunci ne-am impus ca cel mai important angajator de la Mihail Kogălniceanu. De la activitatea mai redusă pe timpul iernii reuşim, în special atunci cînd sînt exerciţii militare de amploare, să fim prezenţi cu 150 de angajaţi. Nu ne mulţumim doar cu atît, astfel că, pentru a creşte şi mai mult calitatea serviciilor oferite, vom demara un curs gratuit de aprofundare a limbii engleze”, a declarat Mircea Crăciun, base operations manager la IDS. El a anunţat că acest curs va începe din 3 martie, ora 9.00, la Primăria din Mihail Kogălniceanu, se va desfăşura pe durata a trei luni şi va oferi celor aflaţi în căutarea unei slujbe şansa de a lucra în baza militară. “Pentru desfăşurarea cursului, trei luni cu cîte două pregătiri pe săptămînă a cîte patru ore, avem personal specializat pe cerinţele din această bază. Se pot înscrie la cursurile noastre toţi cei care vor să lucreze într-un mediu profesionist şi motivant, atît din 3 martie, cît şi mai tîrziu, însă trebuie spus că selecţia finală va avea loc la începutul verii. Pe lîngă adresa din Mihail Kogălniceanu, cei interesaţi sînt aşteptaţi şi în Constanţa, strada Ostrov, nr. 3”, a explicat Mircea Crăciun. Reprezentantul IDS Operations susţine că pentru a ajunge la acest nivel, firma a primit sprijinul autorităţilor locale din Mihail Kogălniceanu, dar şi ajutorul conducerii bazei militare. “Pe această cale, mulţumim autorităţilor locale din Mihail Kogălniceanu, în special primarului Valer Iosif Mureşan, stafului de conducere din baza militară aeriană, respectiv domnului Adrian Vasile, dar şi doamnei doctor Iuliana Botezatu pentru serviciile furnizate de Clinica Medicală Phoenix. Vrem să atingem obiective măreţe, iar pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul angajaţilor. Mai trebuie precizat că astfel de cursuri gratuite sînt organizate de INDES şi în Bulgaria”, a concluzionat Mircea Crăciun.