Printre efectele scăderii preţului petrolului cu aproape 50% faţă de iunie se numără reducerea inflaţiei, creşterea preţului cărbunelui și ieftinirea produselor petrochimice, spune reprezentantul Certinvest Florin Hănţilă. „Inflaţia scăzută ar trebui să determine băncile să continue politicile monetare laxe, pentru a combate o eventuală deflaţie (scădere a prețurilor - n.r.). Fenomenul este ceva mai complex, totuși - pe termen lung, un petrol ieftin ar duce la o potenţială creştere economică, lăsând loc băncilor centrale să mai ridice dobânzile-cheie“, explică Hănțilă. El apreciază că una dintre cele mai afectate economii va fi cea a Rusiei, cu o criză a contului curent, o depreciere a rublei și o sincopă în fluxul extern al finanțărilor. Totodată, Norvegia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, va fi afectată de cursul coroană - dolar, „pentru că moneda americană va crește pe fondul achiziţiei de acţiuni din sectoarele ciclice, precum şi al cumpărării de titluri americane de către bănci ale zonelor în curs de dezvoltare, cu scopul de a-şi menţine competitivitatea“, notează specialistul Certinvest. Ce se mai întâmplă? Cărbunele, utilizat la producția de electricitate, se va scumpi, în timp ce preţurile aferente produselor derivate din petrol vor scădea, legătura fiind direct proporţională. Un alt sector care ar beneficia de un cost mai scăzut al petrolului este cel de produse chimice, care utilizează multă energie în procesul de producţie. Nu în ultimul rând, Hănțilă apreciază că acum ar fi un moment bun pentru achiziția de acțiuni ieftine la companiile de petrol și gaze. Nu de alta, dar puteți fi siguri că țițeiul se va scumpi iarăși.