Iepuraşul World Vision a făcut fericiţi sute de copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iepuraşul World Vision a făcut fericiţi sute de copii

Social 17 Aprilie 2009 / 00:00 1277 accesări

Iepuraşul „World Vision” a făcut fericiţi, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, copii din comunităţile Cumpăna, Corbu, Cobadin, Lumina, Medgidia şi Cogealac, în care Biroul Zonal Constanţa derulează proiecte. O sută de copii, beneficiari ai proiectului „Hrănind copiii din Viişoara pentru un viitor mai bun”, au primit pachete cu alimente, în timp ce 70 de copii care mănîncă la cantina socială de la Biserica Sfînta Paraschiva din Cumpăna şi toţi cei 250 de elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII Viişoara au primit pachete cu dulciuri de la World Vision. 200 de daruri au ajuns la tinerii beneficiari ai proiectului „Împreună pentru Viitor”, (cei care au creat şi expus frumoase obiecte de artă plastică în cadrul Expoziţiei „Lumină şi Har” organizată la Palatul Copiilor în intervalul 3-10 aprilie) şi la familiile acestora. În toate comunităţile, copiii au redescoperit semnificaţia religioasa a Sărbătorilor Pascale, au realizat desene cu tematică religioasă şi au încondeiat ouă, cu motive tradiţionale. La Cumpăna, 463 elevi din clasele V-VIII vor merge împreună cu profesorul de religie, la cele două biserici din comunitate, unde vor participa la slujbele ţinute în Săptămîna Mare şi se vor împărtăşi. World Vision a sprijinit cu materiale, activităţile de creaţie realizate de sute de copii, cu ocazia Paştelui. Douăzeci şi doi de preşcolari de la Grădiniţa cu program normal din Viişoara au desfăşurat, la clubul „Albinuţelor”, activitatea „Vine Iepuraşul”, în cadrul căreia au încondeiat ouă şi au pictat iepuraşi şi coşuleţe cu ouă, iar 63 de elevi de ciclu gimnazial, din Cobadin, au încondeiat ouă, au făcut felicitări, au împletit coşuleţe în care au pus ouăle încondeiate, au recitat poezii şi au cîntat cîntece dedicate lui Iisus. Peste 500 de copii din Cumpăna au realizat diverse suporturi pentru ouă, 27 dintre ei au donîndu-şi lucrările pentru a înfrumuseţa cantina socială de la Biserica Sfînta Paraschiva. La Corbu, Şcoala de Arte şi Meserii „V. Alecsandri” a lansat concursul „Premiile Iepuraşului”, la care au participat 50 de elevi şi 10 cadre didactice din cinci şcoli. Concursul cuprinde trei secţiuni: realizarea unor jucării din ouă golite de conţinut, ouă încondeiate şi ornamente florale pentru masa festivă de Paşte. World Vision, în colaborare cu Liga Femeilor, a donat şi bătrînilor de la Azilul de bătrîni „Poarta Albă”, 100 de cadouri constînd în alimente şi haine.

Taguri articol


12