Zăpezile din zilele noastre sunt timide faţă de iernile cumplite care au lovit Constanța de-a lungul timpului. În vremurile de demult, constănțenii au cunoscut ierni cu adevărat aspre, cu geruri care au înghețat chiar și Marea Neagră, cu viscoluri puternice și zăpezi care depășeau uneori 3 metri, împiedicând circulația și lăsând oamenii în beznă totală. Mărturie stau descrierile istoricilor și scriitorilor vremii, dar și documentele și fotografiile aflate în patrimoniul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Constanța. În cartea ”Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, scrisă de Căpitanul M.D. Ionescu în 1904, ni se spune că din cele mai vechi timpuri gerul cumplit a înghețat marea. ”În anul 400 a înghețat Marea Neagră cu totul. (...) Din octombrie 763 până în februarie 764, un strat de gheață de 30 de coți (19,92 metri - n.r.) grosime a acoperit Marea Neagră, până la 100 de mile depărtare”, se arată în paginile cărții. Cei veniți din ținuturi cu climă mai blândă au rămas uimiți și, totodată, îngroziți de felul în care se manifesta iarna la malul mării. Poetul Ovidiu, de exemplu, s-a plâns adeseori de iernile vitrege pe care le-a avut de îndurat timp de 8 ani cât a trăit în exil la Tomis, la începutul erei noastre. Ovidiu, în operele sale, a conturat un tablou înfiorător despre clima din zonă. ”Marea neospitalieră nu merită nici dânsa mai multe elogii decât pământul. Întotdeauna lipsită de soare, valurile sunt ridicate neîncetat de furia vânturilor. Pe lângă aspectul întunecos al acestei țări fără arbori sau verdeață, iarna succede unei alte ierni fără întrerupere”, spunea el în „Ponticele“. Și în elegiile 3 și 10 din cartea III a „Tristelor“ și în epistola a opta din cartea III a „Ponticelor“, poetul descrie urgiile anotimpului friguros. ”Vai însă când sosește posomorâta iarnă/ Rânjind grozava-i buză și când începe gleba/ A cărunți cu încetul sub marmura de ger/. Și crivățul pornește și neaua umple nordul/ și cade, cade, cade: nici soarele, nici ploaia/ N-o mai topesc acuma, căci frigul o împietrește/ Și până să dispară un strat, se-așterne altul”, spunea el.

IERNILE ASPRE DIN ULTIMUL SECOL Județul Constanța a fost lovit și în ultimul secol de ierni grele, care au adus îngheț, nămeţi uriași de zăpadă și viscol crunt. Scriitorul Zaharia Potârniche povestește, în romanul său autobiografic ”Amintiri din Europolis”, cum un viscol teribil de ianuarie a dărâmat garduri și stâlpi ai rețelei de electricitate la Sulina, în 1930. ”Și viscolul a venit pe neașteptate în noaptea aceea de sfârșit de ianuarie. Era trecut de miezul nopții, când șuieratul lui începuse de cu seară și se transformase pe neașteptate în urlet. Iar din depărtare, mugetul Mării Negre se auzea înfricoșător, de parcă și-ar fi ieșit din făgașurile ei, și milioane de valuri uriașe veneau peste oraș. Ne-am trezit din somn speriați, simțind cum toți pereții casei trosneau din încheieturi și clădirea se mișca odată cu noi. Iar prin geamuri, mai ales prin cele de la nord, pătrundea suflul înghețat al furtunii dezlănțuite. (...) Parcă eram pe o insulă pustie, pierdută în noapte în mijlocul unui ocean, așteptând ca din moment în moment să fim luați cu toții și duși în bezna întunericului. (...) Parcă eram pe o altă planetă, cu dune imense de zăpadă viscolită. Nu se mai cunoștea unde sunt gardurile caselor, iar unele erau culcate la pământ. Stâlpii rețelei de electricitate erau toți doborâți cu sârmele încolăcite prin aer și încărcate de gheață”, potrivit autorului.

BLOCURI MARI DE GHEAȚĂ ERAU DUSE LA DEPOZITELE CARE ALIMENTAU RESTAURANTELE, CÂRCIUMILE ȘI COFETĂRIILE PE TIMPUL VERII

Scriitorul mai povestește cum treceau căruțe încărcate cu blocuri mari de gheață, tăiate cu topoarele din zonele cu ape limpezi ale bălții din apropierea orașului. Ele erau duse la pescărie, dar și la depozitele care alimentau restaurantele, cârciumile sau cofetăriile pe timpul verii. Și alte viscole puternice s-au abătut asupra Constanței. Documentele aflate în patrimoniul SJAN Constanța păstrează vie amintirea iernii din 1942, care a produs efecte nefaste nu doar în România, ci în întreaga Europă. ”La ordinul dvs., cu onoare raportăm că, deși am găsit 3 sănii improvizate în această comună, nu s-au putut trimite din cauza viscolului și zăpezii care este de 2 metri înălțime - circulația fiind complet întreruptă”, transmitea primarul comunei Cumpăna prefectului Constanței de la acea vreme, fapt consemnat în dosarul 11/42 din Fondul Arhivistic Prefectura județului Constanța.

NĂMEȚI DE 3 METRI

Aceeași situație se întâlnea și la Valu lui Traian: ”La ordinul dvs. avem onoare a raporta că o singură sanie ce există în această comună a fost trimisă în dimineața acestei zile și după un km de parcurs cu 4 cai s-a înapoiat, din cauza drumului complet blocat de zăpadă. Același fapt s-a petrecut și ieri, 20 ianuarie 1942, când sania trimisă spre destinație s-a înapoiat din cauza zăpezii care în unele locuri a atins înălțimea de 2 - 3 metri. Chiar în comună, zăpada căzută împiedică complet circulația”. Ierni grele și lungi au tot urmat de atunci. Și în 2006, mercurul în termometre arăta la Constanța -20 de grade Celsius, iar oamenii povesteau că nu au mai întâlnit asemenea frig de 30 de ani, relata în paginile sale, în 24 ianuarie 2006, cotidianul ”Telegraf”. Tot atunci, atât marea, cât și lacul Siutghiol înghețaseră bocnă.