26 Noiembrie 2024, 18:23
Senatorii au respins, ieri, în cadrul dezbaterii privind Legea sistemului unitar de pensii, două amendamente prin care se propunea pensionarea la altă vârstă decât cea de 65 de ani prevăzută în actul normativ. Astfel, unul dintre amendamente propunea vârsta unică de pensionare de 63 de ani, creşterea urmând să se facă treptat, în timp ce al doilea propunea vârsta de 64 de ani. Plenul Senatului a reluat, ieri, dezbaterile pe marginea Legii unitare a pensiilor, urmând ca votul final să fie dat pe 10 mai. (A.J.)