IFN-urile care emit carduri trebuie să se autorizeze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

IFN-urile care emit carduri trebuie să se autorizeze

Economie 13 Noiembrie 2009 / 00:00 423 accesări

Instituţiile financiare nebancare (IFN) care emit instrumente de plată precum carduri de credit vor trebui să se autorizeze, până la sfârşitul lui 2010, la banca centrală, ca instituţie de plată, a declarat, ieri, şeful Serviciului Reglementare Activităţi Financiare şi IFN din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Angela Dimonu. Legislaţia referitoare la serviciile de plată, respectiv Regulamentul BNR 21/2009, a intrat în vigoare de la 1 noiembrie. Banca centrală va reglementa şi autoriza intrarea instituţiilor de plată în sistem. „Spre exemplu, dacă un IFN va dori să emită carduri de credit în continuare, va trebui ca, până la sfârşitul anului viitor, să depună documentaţia pentru autorizare la banca centrală, ca instituţie de plată”, a spus Dimonu. Pentru a deveni instituţie de plată, un IFN trebuie să dovedească că îndeplineşte anumite condiţii privind capitalul iniţial şi fondurile proprii, reputaţia şi experienţa conducătorilor, calitatea acţionarilor semnificativi, precum şi adecvarea sistemelor de conducere, control intern şi administrarea riscului. Totodată, o altă condiţie este asigurarea mecanismului de protecţie a fondurilor primite de la beneficiarii serviciilor de plată.

Taguri articol


12