Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, ieri, că este încrezător în legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen, deoarece tehnic îndeplineşte toate condiţiile, însă recunoaşte că decizia va fi una politică. „Miercuri şi joi sunt prezent la Bruxelles, unde voi avea o întâlnire trilaterală cu ministrul de Interne bulgar şi cu ministrul de Interne polonez. Polonia deţine preşedinţia şi este alături de România şi Bulgaria în procesul de aderare la spaţiul Schengen. Eu nu pot spune altceva decât că cele şapte rapoarte de evaluare ne-au arătat clar că România îndeplineşte toate criteriile, îndeplineşte acquis-ul Schengen şi tot ceea ce ţine de a ne permite să aderăm la spaţiul Schengen fără niciun fel de problemă\", a spus Traian Igaş. Acesta consideră că, până la sfârşitul lunii septembrie, când se va lua decizia în cadrul consiliului JAI, mai este timp pentru a transmite celor care mai au anumite rezerve că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile faţă de Uniunea Europeană şi faţă de ţările membre ale spaţiului Schengen. La graniţa cu Serbia avem în fiecare zi persoane reţinute la frontieră care încearcă să intre în spaţiul european. Dăm dovadă de responsabilitate: mâine, la Giurgiu, vom inaugura un nou centru de primire a celor care solicită azil în România - este un lucru pe care am decis noi să-l facem, nu ne-a cerut nimeni din Uniunea Europeană. Pe zona cu Serbia, acele camere video care monitorizează toată activitatea pe frontieră deja au fost montate. Supravegherea prin termoviziune se face în totalitate în judeţul Timiş şi în scurt timp acelaşi lucru se va întâmpla şi în judeţul Caraş\", a adăugat Traian Igaş.