Ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Traian Igaş, şi mai mulţi membri din conducerea MAI urmau să fie audiaţi pe 25 ianuarie, în comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, pentru a da explicaţii în legătură cu violenţele petrecute la protestele din capitală. Audierile au fost solicitate de PNL şi PSD care au cerut convocarea unei şedinţe extraordinare a acestei Comisii în acest scop. Solicitarea a fost semnată de vicepreşedinţii Comisiei de apărare George Scutaru şi Eugen Bejinariu. Potrivit lui Scutaru, prin respectiva adresă semnatarii îşi exprimau dorinţa ca la audieri să fie invitaţi: ministrul de Interne, Traian Igaş, secretarul de stat pentru Ordine Publică, Ioan Dascălu, chestorul şef Adrian Romanică din cadrul Direcţiei Generale Management Operaţional, comisarul-şef Cristian Laţcău, director general al DGIPI, chestorul şef Liviu Popa şi inspectorul general al Jandarmeriei, Costel Gavrilă. Deşi iniţial confirmase participarea la audieri, ministrul Igaş i-a informat vineri pe membrii Comisiei pentru Apărare că nu va ajunge, întrucât în perioada 25-27 ianuarie se va afla la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne la Copenhaga. Igaş şi conducerea MAI trebuiau să răspundă la întrebări legate de modul în care sunt pregătite structurile ministerului pentru a preveni incidente de tipul celor petrecute săptămâna trecută, sâmbătă şi duminică, în capitală, modul în care au acţionat pentru aplanarea conflictelor şi dacă au existat carenţe în luarea deciziilor.