Legenda muzicii punk-rock şi chitaristul trupei Rolling Stones, deloc străini de consumul de droguri şi alcool, vor susţine un concert, în luna mai, pentru o fundaţie din Los Angeles ce îi sprijină pe muzicienii care încearcă să îşi învingă dependenţa. Iggy Pop, care va împlini 62 de ani la sfîrşitul acestei luni, va fi un invitat special al celei de-a cincea gale anuale MusiCares MAP Fund Dinner/Concert, ce va avea loc la Club Nokia din Los Angeles, pe data de 8 mai. Şi Ronnie Wood, în vîrstă de 61 de ani, urmează să urce pe scena acestui eveniment, care va avea loc într-o sală cu o capacitate de 2.300 de locuri. La această gală vor participa basistul Flea şi toboşarul Chad Smith al trupei americane Red Hot Chili Peppers, Adam “DJ AM” Goldstein, trupa americană de rock progresiv Mars Volta şi cîntăreţul şi instrumentistul Ivan Neville. Anthony Kiedis, solistul trupei Red Hot Chili Peppers, va primi premiul Stevie Ray Vaughn pentru acţiunile pe care le desfăşoară în domeniul actelor de caritate. Bineînţeles, la această gală nu se va servi alcool.
Iggy Pop a fost dependent de heroină şi alte droguri în anii ‘70, ajungînd, la un moment dat, să fie internat într-o clinică de psihiatrie din Los Angeles. Ronnie Wood a dus, la rîndul său, o lungă luptă cu dependenţa de alcool, iar colegii din trupa Rolling Stones i-au spus de mai multe ori că va trebui să renunţe la alcool dacă îşi doreşte să mai concerteze cu ei. Viaţa lui personală pare să fie destul de agitată în prezent, deoarece legendarul chitarist tocmai s-a despărţit de a doua soţie şi are o iubită de trei ori mai tînără decît el.