IGI: Suspectul de terorism a fost expulzat din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

IGI: Suspectul de terorism a fost expulzat din România

Eveniment 03 August 2017 / 14:57 653 accesări

Cetățeanul tunisian declarat indezirabil pentru motive ce țin de implicarea în activități adiacente terorismului a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României, informează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) într-un comunicat de presă transmis presei. Potrivit comunicatului, la data de 2 august,Curtea de Apel București a emis o hotărâre prin care cetățeanul de origine tunisiană, în vârstă de 32 de ani, a fost declarat indezirabilpentru o perioadă de 10 ani. „În urma activităților întreprinse, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări l-au depistat cu operativitate pe bărbat, iar, în cursul serii, a fost pusă în aplicare hotărârea instanței și efectuată misiunea de îndepărtare a străinului de pe teritoriul României. Totodată, dreptul de ședere al acestuia în calitate de membru de familie al unui cetățean român a încetat”, se mai arată în comunicat.La ieșirea din țară, pe numele cetățeanului tunisian a fost instituit consemn nominal de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 10 ani.

Taguri articol


12