Sistemul spitalicesc românesc este în prag de colaps, ducând lipsă de materiale sanitare de bază dar şi de personal, el fiind caracterizat printr-o „igienă catastrofală”, relatează Washington Post în ediţia electronică de ieri, amintind de explozia de la Maternitatea Giuleşti. Spitalele din România erau un “coşmar” înainte de 1989, dar la două decenii după căderea comunismului şi aproape patru ani de la intrarea în UE, România rămâne una dintre cele mai sărace state, iar starea precară a spitalelor sale reflectă acest statut, scrie cotidianul american, citând Associated Press (AP).
ROMÂNIA ARE 19 MEDICI ŞI 42 DE ASISTENTE LA 10.000 DE PERSOANE, COMPARATIV CU MEDIA BALCANICĂ DE 32 DE MEDICI ŞI 79 DE ASISTENTE, POTRIVIT ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII
O lipsă acută de personal, mită plătită medicilor şi asistentelor, pentru asigurarea unui tratament mai bun, şi o subfinanţare cronică sau datorii mari ale spitalelor sunt obstacole zilnice cu care se confruntă pacienţii. Guvernul român a cheltuit în 2009 doar 3,7 % din PIB pentru sănătate, respectiv patru miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate faţă de media UE, precizează AP, adăugând că peste 90 % dintre cei chestionaţi de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în acest an în România susţin că în sistemul medical corupţia este “o problemă critică ce are impact direct asupra pacienţilor”.
RAPORTUL ANUAL AL UE ARĂTA, ÎN IULIE, CĂ “DOUĂ TREIMI DINTRE RESPONDENŢI SUSŢIN CĂ AU OFERIT BANI PERSONALULUI MEDICAL, 81% DECLARÂNDU-SE SIGURI CĂ ACEŞTI BANI AU JUCAT UN ROL EXTREM DE INFLUENT ÎN MODUL ÎN CARE AU FOST TRATAŢI”.
Liderii români merg adeseori în străinătate pentru tratarea unor boli grave, dar cei mai puţin norocoşi au de spus poveşti sumbre, adaugă AP. În oraşele mici, echipamentul învechit şi saloanele supraaglomerate sunt ceva obişnuit, în timp ce în unele spitale sunt gândaci, iar infirmierele trebuie plătite pentru a schimba aşternuturile murdare. Ministerul român al Sănătăţii susţine că 8.000 de doctori au cerut documente necesare emigrării, în ultimii trei ani, în timp ce Colegiul Medicilor susţine că ţara are nevoie de un număr de medici dublu pentru a ajunge la media europeană.